Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt și ninsoare la altitudini mari
Temperaturile maxime nu vor depăși 22 de grade, iar cele minime vor coborî pană la un grad Celsius.
Astfel, în intervalul 27 septembrie, ora 9:00 – 28 septembrie, ora 9:00, în sudul, estul și centrul țării valorile termice se vor menține sub cele specifice perioadei, iar în rest vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări și cu totul izolat ploi slabe în jumătatea sud-vestică a țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în temporare ziua în județul Caraș-Severin cu rafale de 55 – 70 km/h, iar în zona montană aferentă de 80 – 90 km/h, însă cu viteze mai mici local și în Dobrogea.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, iar izolat în depresiuni se va depune brumă.
În București, vremea se va menține rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20 – 21 de grade, iar cea minimă de 5 – 8 grade Celsius.
Pentru intervalul 28 septembrie, ora 9:00 – 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi răcoroasă în estul, sudul și centrul teritoriului și apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare și izolat va ploua slab în vestul, sudul și centrul țării. Noaptea nebulozitatea se va extinde treptat în toată țara și va ploua local în Banat, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 13 grade. Izolat va fi ceață…https://agerpres.ro/social/2025/09/27/vreme-rece-saptamana-viitoare-cu-ploi-vant-si-ninsoare-la-altitudini-mari-maxime-termice-de-22-de-gr–1487962