LocalSPORT

Primul succes în deplasare pentru CSM Vaslui

ÎNVINGĂTORI… CSM Vaslui a învins în deplasare pe CSM Constanța, cu scorul 36-34 (15-14), duminică seara, în etapa a 4-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. “Roș-alb-albaștrii” au urcat pe locul 6 în clasament, cu 4 puncte.

În prima repriză, CSM Constanța și CSM Vaslui s-au succedat la conducere, fără ca vreuna să reușească să se desprindă decisiv. Constănțenii au avut un avantaj de două goluri (13-11), însă Vasluiul a revenit rapid și a preluat conducerea cu 15-13, pentru ca la pauză vasluienii să intre cu un avans minim: 15-14. Repriza secundă a început excelent pentru elevii lui Gabriel Armanu, care au profitat de câteva greșeli ale gazdelor și s-au distanțat la cinci goluri, scor 20-15. A fost momentul cheie al meciului, chiar dacă gazdele au forțat revenirea în ultimele zece minute, apropiindu-se la un singur gol în mai multe rânduri: 30-31, 32-33 și 34-35. S-a terminat 36-34, iar CSM Vaslui a obținut prima victorie în deplasare în acest sezon al Ligii Zimbrilor. Pentru CSM Vaslui urmează o nouă provocare, în etapa viitoare urmând să întâlnească pe teren propriu pe Poli Timișoara, sâmbătă, 4 octombrie. CSM Vaslui: Adrian }enghea, Vlăduț Rusu – Aidenas Malasinskas (8 goluri), Dragoș Hanțaru (7), Yuriy Pop (5), Dragan Pavlovic (4), Nemanja Vucicevic (3), Dominik Gal (3), Ciprian Aungurenci (3), Andrei Yashchanka (1), Rareș Ștefan (1), Andrei Popa (1), Ștefan Toboșaru, Bogdan Păunescu, Arnad Hamzic și Ștefan Armanu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button