National

Actorul John Malkovich a descoperit că are origini românești: „Sunt 43% român”

Actorul american John Malkovich a dezvăluit că are origini românești. În urma unui test ADN, starul de la Hollywood a aflat că aproape jumătate din moștenirea sa genetică este românească, restul fiind cehă.

Sora mea și cu mine am făcut un test ADN. Cred că era prin National Geographic. Chiar nu-mi mai amintesc. Nu era ceva care să mă preocupe sau să mă intereseze prea tare. Dar a ieșit că sunt 43% român. Aproape deloc evreu, deloc african. Restul era ceh”, a declarat John Malkovich, în cadrul unui interviu.

Malkovich, în rolul lui Sergiu Celibidache

Actorul va putea fi văzut în această toamnă pe marile ecrane, în filmul „Cravata Galbenă”, regizat de fiul lui Sergiu Celibidache. Malkovich îl interpretează pe celebrul dirijor și compozitor român, iar pelicula va fi lansată în cinematografele din România în luna noiembrie.

O carieră impresionantă

De-a lungul carierei, John Malkovich a jucat în numeroase producții de succes, atât în cinematografie, cât și pe platformele de streaming. Printre cele mai apreciate roluri ale sale se numără cele din „Legături periculoase”, „În mintea lui John Malkovich”, „Oameni și șoareci” și miniseria „Noul Papă”…https://adevarul.ro/showbiz/vedete/actorul-john-malkovich-a-descoperit-ca-are-origini-2476410.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button