IasiMoldova

Ministrul Sănătăţii, atac dur la Costel Alexe

Ministrul Sănătăţii, social-democratul Alexandru Rogobete, îl contrazice pe şeful CJ Iaşi, liberalul Costel Alexe, în cazul dotărilor din Spitalul ”Sf. Maria”, unde şase copii infectaţi cu o bacterie au murit, susţinând că deşi Alexe a prezentat public planuri de reabilitare care prevăd grupuri sanitare şi chiuvete în fiecare salon ATII, ”realitatea din teren arată contrariul”. ”Este o dovadă de inconştienţă şi lipsă totală de responsabilitate!”, comentează Rogobete, notează news.ro.

”Am urmărit acum, târziu, declaraţiile făcute la Consiliul Judeţean Iaşi şi trebuie să spun răspicat: este o dovadă de inconştienţă şi lipsă totală de responsabilitate! Cum să prezinţi public planuri de reabilitare care prevăd grupuri sanitare şi chiuvete în fiecare salon ATI şi să afirmi că ele există, când realitatea din teren arată exact contrariul?”, scrie Rogobete pe Facebook.

El spune că a fost personal în spital şi a văzut că în saloanele ATI de la Iaşi nu există nicio chiuvetă.

”Poate există în planuri şi în facturi, dar în realitate nu sunt acolo. Întrebarea este simplă şi gravă: s-a semnat recepţia unor lucrări diferit faţă de ce există în realitate? Dacă da, vorbim despre o situaţie extrem de gravă, care nu mai ţine doar de administraţie defectuoasă, ci de punerea în pericol a vieţii pacienţilor„, declară ministrul Sănătăţii.

El precizează că refuză să accepte ca pacienţii şi medicii să fie victimele unor jocuri administrative sau politice şi spune că nu personalul medical trebuie să fie tras la răspundere, ci cei care au girat şi validat astfel de nereguli…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ministrul-sanatatii-atac-dur-la-costel-alexe-inconstienta-si-lipsa-totala-de-responsabilitate–1800249.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button