Un tânăr va ajunge în spatele gratiilor fără să știe nici el foarte bine de ce. Amețit de alcool și prenadez, acesta a încercat să dea foc casei în care dormeau unchiul său și nepotul de patru ani al acestuia.
Incendiul a afectat doar ușa imobilului, dar a fost suficient pentru ca tânărul să fie trimis în judecată pentru distrugere și tentativă la omor calificat. Întreaga poveste pare să fi plecat fie de la un conflict mai vechi, considerat stins, fie de la o ceartă recentă în familie.
A pus butelia de gaz în fața ușii
La sfârșitul lunii martie a anului trecut, Sergiu Ispir avusese un conflict cu vărul său, pe fondul consumului de alcool. Vărul îl bătuse măr, încât Ispir fusese internat la spitalul „Sf. Spiridon”. Totuși, el nu făcuse plângere. Vărul îi plătise 1.700 de lei pentru a acoperi cheltuielile medicale, iar conflictul dintre ei se încheiase. Ispir locuia cu mama sa, în curte aflându-se și casa unchiului său. Dacă între veri ar mai fi existat rîcă, ea ar fi trebuit să răbufnească, mai devreme sau mai târziu.
Totul a fost însă liniștit până în după-amiaza zilei de 2 mai, când unchiul lui Ispir a auzit zgomote puternice în curtea comună și ieșind din casă, l-a văzut pe tânăr, beat, lovind cu putere în ușa locuinței surorii sale și înjurând-o. Unchiul a intervenit, răstindu-se la Ispir și, cunoscând temperamentul violent al acestuia, și-a sfătuit sora să sune la poliție. Ispir și-a amenințat atunci unchiul că îi va da foc la casă, dar intervenția oamenilor legii a părut să-l liniștească. Tânărul s-a retras în casă, unde a început să inhaleze prenadez.
Polițiștii au mai fost chemați o dată, la scurt timp după miezul nopții, de mătușa lui Ispir. Aceasta a reclamat că tânărul face scandal și lovește cu picioarele în ușa casei. Conflictul a fost aplanat, iar la ora 0.55, polițiștii au plecat, iar Ispir s-a întors din nou în casă. Totuși, în jurul orei 3.00, tânărul a luat din casă o butelie de gaz, pe care a poziționat-o în fața ușii unchiului său. A deschis robinetul și a aprins gazul, dând foc ușii…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-tanar-ametit-cu-alcool-si-prenadez-a-dat-foc-usii-unchiului-sau-in-casa-se-afla-si-nepotul-de-patru-ani–1800339.html