Celebrul actor din „Fast and Furious” a fost arestat
Actorul și cântărețul Tyrese Gibson, cunoscut pentru rolul său din seria „Fast & Furious”, a fost arestat în Atlanta, acuzat de cruzime împotriva animalelor. Incidentul a avut loc după ce unul dintre câinii săi, un Cane Corso, ar fi atacat mortal un alt câine din vecinătate.
Autoritățile au emis un mandat de arestare, iar Tyrese Gibson, în vârstă de 46 de ani, s-a predat vineri dimineață, pe 3 octombrie 2025, la închisoarea Fulton County Jail. Potrivit anchetatorilor, incidentul tragic s-a petrecut pe 18 septembrie, în cartierul Buckhead din Atlanta, în timp ce actorul nu se afla acasă.
Vecinii au alertat poliția
Potrivit raportului poliției, un vecin a sunat la 911 după ce unul dintre câinii lui Tyrese Gibson ar fi atacat și ucis un Cavalier King Charles Spaniel. După atac, autoritățile au emis un mandat de percheziție, iar pe 22 septembrie 2025 au verificat proprietatea lui Tyrese Gibson. Nici actorul, nici câinii săi nu se mai aflau acolo la momentul respectiv.
Nicole Dwyer, din partea autorităților americane, a confirmat că, la momentul arestării, Tyrese Gibson a fost eliberat pe cauțiune, plătind 20.000 de dolari. Totuși, el este obligat să predea oamenilor legii toți cei patru câini ai săi.
„Actorul și echipa sa legală cooperează deplin cu ancheta”, a declarat avocatul Gabe Banks, adăugând că Tyrese Gibson a luat măsuri imediate pentru a evita alte incidente.
Sursă: https://www.protv.ro/articol/117632-celebrul-actor-din-fast-and-furious-a-fost-arestat-i-s-au-cerut-zeci-de-mii-de-dolari-pentru-a-fi-eliberat?utm_source=referrer&utm_medium=cross_intern&utm_campaign=stirileprotvro_hp