În lupta pentru Mondial, Mircea Lucescu mizează pe Louis Munteanu
CONVOCAT… Vasluianul Louis Munteanu (23 de ani) a fost convocat la echipa națională de fotbal a României pentru partidele din luna octombrie împotriva Moldovei (amical) și Austriei, meci decisiv din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Convocarea vine într-un moment important pentru Munteanu, care a trecut printr-o vară agitată. Mai multe echipe și-au manifestat interesul pentru serviciile sale, însă niciun transfer nu s-a concretizat. Ulterior, o accidentare i-a întrerupt parcursul, împiedicându-l să evolueze atât pentru CFR Cluj, cât și pentru echipa națională. În meciul de la finalul săptămânii trecute, dintre CFR Cluj și FC Hermannstadt (2-1), Louis Munteanu a reușit să înscrie primul gol în această ediție de campionat. Pe 9 octombrie, de la ora 21:00, „tricolorii” vor întâlni Moldova, într-o partidă amicală care se va desfășura pe Arena Națională. Duminică, 12 octombrie, România va juca, tot la București, cu Austria, partidă din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Înaintea acestei etape, România se află pe locul 3 în grupă, cu 7 puncte, în spatele Bosniei și Austriei, ambele cu câte 12 puncte. În acest an, „tricolorii” vor mai disputa două meciuri din preliminarii, în luna noiembrie, cu Bosnia și Herțegovina (15 noiembrie, în deplasare) și San Marino (18 noiembrie, pe teren propriu).