Un accident grav de circulație a avut loc în această dimineață, în apropiere de Lidl Miroslava. O femeie care traversa neregulamentar strada a fost lovită mortal de un autocar.
UPDATE 2
„În această dimineață, 10 octombrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Miroslava, din județul Iași a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Iași, a condus un autovehicul pentru transport persoane, pe VO28D, către șoseaua Iași-Voinești, moment în care ar fi acroșat o femeie, de 86 de ani, din județul Neamț, care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii, printr-un loc nepermis pietonilor. În urma evenimentului rutier, cadrele medicale sosite la fața locului, au constatat decesul femeii. Șoferul a fost testat cu apartul alcooltest, rezultând faptul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.
UPDATE 1
„Accident rutier în Miroslava, la care s-a deplasat echipajul TIM. O femeie de 86 de ani a fost lovită de un autocar, din păcate a fost constatat decesul.”
Știre inițială
Accidentul a avut loc la 200-300 de metri mai sus de Lidl Miroslava, spre Rond Valea Ursului, în dreptul Coso Garaj. Victima, o femeie în vârstă, traversa drumul județean din localitate neregulamentar, prin loc nemarcat. Cozile de mașini, oricum foarte mari la această ora de obicei, se întind pe multe sute de metri. Autorul accidentului, șoferul unui autocar, posibil să nu fi sesizat că a lovit victima, deoarece acesta nu ar fi oprit după incident. Din primele informații, ar fi vorba de un autocar al firmei ieșene Teisa…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/accident-mortal-in-zona-lidl-miroslava-o-femeie-a-fost-lovita-de-un-autocar–1802094.html