SPORT

Vasluienii au urcat de 13 ori pe podium, la Campionatul Mondial de Taekwon-do ITF

MEDALIAȚI… Sportivii de la ACS “Liga de Est” Vaslui s-au întors cu 13 medalii de la Campionatul Mondial de Taekwon-do ITF din Croația. La individual, Amalia Teodora Codreanu (spargeri forță – senioare) și Emilian Gabriel Zaharia (tehnici speciale – pre juniori) au devenit vicecampioni mondiali, în timp ce Andrei Chiriac a luat bronzul la tehnici speciale – seniori.

În probele pe echipă, sportivii de la Liga de Est au câștigat alte 10 medalii, 5 de aur și 5 de argint, după cum urmează: Georgian Manea (spargeri forță, seniori masculin), Andrei Ionuț Chiriac (tehnici speciale, seniori masculin), Dumitru Iordachi (tehnici speciale, seniori masculin), Amalia Teodora Codreanu (tehnici speciale, senioare feminin) și Emilian Gabriel Zaharia (tehnici speciale, pre-juniori masculin) au câștigat medaliile de aur, iar Victor Ștefan Pătrăcuță, Matei Alexandru, Alexandru Ignat (Tull echipa juniori masculin), Ștefania Eliza Filip (tehnici speciale junioare feminin), Andra Larisa Chirilă, Amalia Teodora Codreanu (spargeri forță, senioare feminin), Alexia Maria Zurba (tehnici speciale, pre-juniori feminin) și Teodora Elena Darie, Teodora Gherghe, Ștefania Eliza Filip – spargeri forță, junioare feminin) au devenit vicecampioni mondiali cu echipele României. La această competiția au mai făcut deplasarea antrenorii de lot național Mihai Hondru și Marcel Miron, dar și Marius Ionicescu, de la Sulsa Vaslui, vicepreședintele Federației Române de Taekwon-do ITF. „Rezultate extraordinare pentru sportivii ACS Liga de Est Vaslui! Sportivii noștri, componenți ai Lotului Național de Taekwon-do ITF al României, au reprezentat cu mândrie Federația Română de Taekwon-do ITF și țara noastră la cel mai important eveniment mondial al anului! Mulțumim Primăriei Municipiului Vaslui pentru sprijinul acordat prin proiectul de cofinanțare 2025! Felicitări tuturor sportivilor pentru performanțele remarcabile și pentru modul exemplar în care au reprezentat România și Federația Română de Taekwon-do ITF! Felicitări părinților și suporterilor pentru sprijinul, implicarea și energia oferită zi de zi!”, au anunțat reprezentanții clubului vasluian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button