Local

Patru zile de ploi, mană cerească pentru agricultura județului Vaslui. Cum umblă meteorologii din România cu “codurile” vopsite

PLOI DE AUR... Fermierii sunt încântați. S-au refăcut rezervele de apă din sol, de la ultimele ploi. Direcția Agricolă anunță procentele de lucrări realizate din campania de toamnă a județului Vaslui

BINECUVÂNTARE… Cu o medie de 76 de litri/mp, ploile care au căzut în ultimul timp în județul Vaslui au reușit să aducă umiditatea din sol la condiții optime. Acest lucru nu poate fi decât îmbucurător pentru agricultorii vasluieni, chinuiți în ultimii ani de secetele crunte. Chiar dacă unii fermieri mai au mult de recoltat, ploile au fost o adevărată binecuvântare. Astfel pot intra la arat și însămânțat, fiind știut că în ultima perioadă pământul era atât de tare, încât nu puteai intra cu plugul în brazdă. Cât despre cantitățile de precipitații, putem spune că în zona municipiului Vaslui, acestea au ajuns și la 119,4 l/mp. De asemenea, peste 100 de litri /mp a plouat și în zona Negrești sau Roșiești Gară. La Averești, în ținutul Zghiharei a plouat 90 de litri/mp. Chiar dacă ploile au întârziat recoltatul pe 200 de hectare, cei de la Vinicola Averești nu disperă și spun că necesitatea completării rezervei de apă din sol e mai importantă de câteva zeci de kilograme de struguri la hectar care se pierd. “Noi mai aveam de cules cam 200 de hectare de vie, în special soiurile roșii de Fetească Neagră sau Cabernet Souvignon. Le-am fi putut culege și înainte de ploi, însă nu aveau cantitatea de zahăr necesară și ne-am asumat să le culegem după ploi, chiar dacă avem pierderi. Pentru noi calitatea e mai presus decât cantitatea”, ne-a spus managerul companiei de la Vinicola Averești.

Dacă la începutul acestei săptămâni IGSU ne speria cu coduri galbene, portocalii sau roșii de ploi, iată că acestea s-au devedit, de fapt, benefice pentru agricultură. Astfel, la nivelul județului Vaslui, ploile au cumulat o medie de 76 de litri/mp, iar cantitatea de apă a făcut ca umiditatea în sol să ajungă la cote optime. Fermierii vasluieni spun că asemenea toamnă nu a mai fost de mulți ani și că deja devenise o obișnuință seceta pedologică să se prelungească și lunile de toamnă cu temperaturi mari, peste medie. Iată că, de data aceasta, lucrurile stau altfel și, chiar dacă majoritatea fermierilor mai au mult de lucru în câmp, aceștia spun că ploile sunt binevenite și îndestulătoare. “Cantitatea de apă din sol este în regulă pentru noi. La seceta care a fost putem spune că a plouat cât să fie întregită rezerva de apă din sol. De acum, putem încheia liniștiți campania de toamnă și, dacă vor veni și zăpezile în lunile de iarnă, atunci putem spune că totul e mai mult decât bine. Suntem mulțumiți de cantitatea de ploi și chiar dacă mai avem de recoltat, de arat și de semănat, nu putem spune nimic, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, care ne veghează de sus”, spune Emil Enache, unul dintre cei mai buni fermieri ai județului Vaslui, care lucrează terenuri în zona cea mai secetoasă din județ. Acesta este și pionier în aducerea culturilor și soiurilor care se adaptează mai ușor la secetă. Cum este înlocuirea culturilor de porumb cu cele de sorg. Ca și performanță, acesta este unicul producător de făină de sorg din zona Moldovei, o făină pe care o preferă persoanele care au intoleranță la gluten.

“Cred că atunci când dau aceste coduri, angajații de la ANM primesc vreo primă. Altfel nu se explică frecvența lor pe posturile de televiziune”

Cât despre avertismentele trimise de autorități, cum ar fi codurile roșii și portocalii sau despre ciclonul Barbara, spun că nu au decât efectul de a speria populația și de a o determina să spere să nu mai fie ploi în județ. “Câteodată stau și mă uit la televizor și nu-mi vine să cred. Când aud cod galben sau portocaliu, care în realitate înseamnă normalitatea unei veri ploioase, îmi vine să sparg televizorul. Nu mai spun de codul roșu din zona de sud, unde anunțau că ciclonul Barbara rade tot în cale. Au ploi normale și vijelii firești unei luni de actombrie, dar noi, românii, avem vocația de a dramatiza. Mai rău e că o fac autoritățile, mai spune unul din fermieri, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul.

Campania de toamnă, departe de a se fi încheiat

CAMPANIA DE TOAMNĂ… Chiar dacă mai este mult până la finalizarea campaniei de recoltare, ploile nu au dat deloc peste cap planurile fermierilor. Din contra, au fost o binecuântare. Vremea pare să se refacă și, în cel mult 4-5 zile, aceștia pot intra, din nou, la recoltat. “Pentru fermierii mari, recoltarea porumbului nici măcar nu a început. Deocamdată, plantele au umiditate de 25-30% și trebuie să mai rămână în câmp, în condițiile în care umiditatea minimă acceptată este de 14%. Dar nu sunt probleme aici. Porumbul poate fi recoltat și în lunile de iarnă. De asemenea, nici recoltarea la floarea soarelui nu este finalizată. Anul acesta s-a întâmplat un lucru mai puțin obișnuit și plantele sunt întârziate la maturitate cam cu două săptămâni. Astfel, recoltarea porumului, la această oră, este undeva la 30% din suprafața totală cultivată, iar floarea soarelui este recoltată în proporție de 75%. În ceea ce privește semănatul, la rapiță au fost deja însămânțate puțin 27.000 de hectare, dar la grâu abia a început. Au fost însămânțate aproximativ 2.000 de hectare dintr-un total de 67.000 de hectare, cât este suprafața aproximativă, cu mici diferențe, cultivată cu grâu, an de an”, spune Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a județului Vaslui.

6 comentarii

  1. “Cred că atunci când dau aceste coduri, angajații de la ANM primesc vreo primă. Altfel nu se explică frecvența lor pe posturile de televiziune”

    SERIOS? Ca salariat în această instituție vă clarific niște probleme cu care se confruntă meteorologii de la ANM:

    1. La ANM, o instituție SPECIALIZATĂ cu specific pentru APĂRARE și SECURITATE națională, conform legii, salariul la angajare pornește de la salariul minim pe economie (!!!!);
    2. Datorită situației semnalate la pct 1 mulți tineri angajați n-au rezistat mai mult de câțiva ani, unii nici câteva luni, iar pentru a deveni un bun meteorolog îți trebuie cca 5 ani de experiență profesională…;
    3. În condițiile în care sistemul meteorologic național din România se tehnologizează continuu, iar AI-ul bate la ușă, vă comunic faptul că personalul tehnic ANM este îmbătrânit, tinerii inginerii de sistem dând bir cu fugiții după doar câteva luni de zile;
    4. Într-o instituție SPECIALIZATĂ în care există și activitate de cercetare sporul de doctorat a fost INEXISTENT în ultimii cel puțin 15 ani;
    5. Mai sunt probleme de relatat, dar mă opresc aici!

    În privința evenimentului pluviometric complex petrecut zilele trecute, care a generat cantități semnificative de precipitații inclusiv la nivelul județului Vaslui, precizez faptul că modelele de prognoză meteorologică au și ele limitările lor.

    De exemplu: la Giurgiu (cca 50..60 km sud de București) s-au acumulat mai bine de 200 l/mp, iar la București au căzut în același interval de timp sub 100 l/mp, o valoare însemnată dar destul de redusă cât să facă față sistemul de canalizare al Bucureștiului. Or, diferența dintre București și Giurgiu este pusă tocmai de limitările modelelor de prognoză, deci de hazard, și trebuie să recunoaștem că cei 200 l/mp care puteau să cadă pe București sigur captau atenția întregii țări…..

    Pretenția celor dezamăgiti că au avut cod roșu/portocaliu, deși cred ei că nu ar fi trebuit, este pretenția celor care cred că meteorologii fac minuni. Acești DEZAMĂGIȚI trebuie să înțeleagă faptul că PAZA BUNĂ trece PRIMEJDIA REA!

    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/meteorologii-nu-sunt-magicieni-prognozele-accuweather-iadul-alb-si-cupola-de-foc-sunt-doar-instrumente-pentru-pierdut-vremea–1800412.html

    Activitatea de meteorologie pe teritoriul României are ca scop PROTECȚIA VIEȚII și a BUNURILOR, un deziderat atins prin activități specifice care generezează PROGNOZE, respectiv informări, atenționări și avertizări meteorologice.

    Calitatea SERVICIILOR de meteorologie în România s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii 30 de ani și privesc cu încredere către viitor, care va arăta MUUUULT mai bine, dar NU peste 30 de ani, ci doar peste 10 ani!

  2. Fermierii oricum se plâng mereu dar în fiecare an fac averi colosale de pe terenul țăranilor amărâți cărora le dau arenda mizerabilă.

    1. Corect, dacă plouă li se strică producția, daca nu plouă nu s-a făcut, ei totdeauna trebuie să bage ceva să aibă motive să scumpească , odată nu-i auzi că e an bun

  3. Fermierul anonim e un idiot dacă afirmă ce se povestește în articol…a fost la Giurgiu sau în judetul Constanța?…numai labagii comentează aiurea, iar mai nou, sub protecția anonimatului!

  4. Pare că singura condiție obligatorie pentru a face parte din redacția Vremea Nouă este să fii paralel cu jurnalismul. Faceți această meserie de râs și o faceți cu brio!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button