Local

Pesediștii mută parangheliile în Deltă: Solomon își duce primarii la iernat, la gurile Dunării, după ce Barbu i-a tras pe-ai lui cu mocănița în Maramureș

LA VASLUI... Austeritatea e pentru oamenii de rând. Măsurile luate de Bolojan au sărăcit populația de rând, iar primarii pesediști și liberali, după ce au scăpat de tăieri, zburdă prin excursii.

BS LA MUNTE ȘI LA MARE 

SFIDEAZĂ CRIZA… Adrian Solomon, președintele Organizației Județene PSD Vaslui a intrat într-o competiție stupidă cu președintele PNL, Mihai Barbu. Se duelează în chermeze organizate cu primarii și membri de partid în tot felul de locații “exotice” și cât mai departe de județ. În timp ce populația se uită cu îngrijorare cum prețul pâinii care aproape s-a dublat, cel al energiei care s-a triplat, iar pensiile a 75% dintre cei 80.000 de pensionari din județ sunt sub 3.000 de lei, politicienii și funcționarii din administrațiile locale ne sfidează și ne arată cum se distrează ei și cum și-au creat un cadrul legal perfect de a primi salarii și zile libere babane, fără să se strofoace prea mult. Primul care a dat startul petrecerilor pe vremuri de criză a fost pesedistul Solomon, care și-a chemat toți primarii și o serie de membri PSD, în frunte cu solista de casă a partidului, Teodora Panainte, la Bruxelles. Au fost peste 50 de persoane pe banii scoși din casieria Parlamentului European de către europarlamentarul băcăoan, Dragoș Benea. Când liberalii au văzut că pesediștii s-au distrat trei zile prin barurile din Bruxelles, au organizat și ei un team building în țară, la munte, cu primarii și șefii de deconcentrate liberali, tocmai în Maramureș, la Moisei. Au mers cu mocănița, au organizat petreceri cu lăutari locali și s-au întrecut în cântat, premiul cel mare luându-l primar liberal Petru Matei, de la Miclești. Acum, Solomon revine în forță și-și invită primarii în Deltă, la Dunavățul de Jos, pentru ultimul wekeend din octombrie, la o partidă de pescuit. Banii, în mare parte îi suportă partidul din sponsorizări (sic!), fiindcă cu prețul de 250 de lei de persoană/zi (cazare și mâncare) cu care contribuie primarii, nici la cămine studențești nu te poți cazare și mânca. Să vedem ce mutări vor face liberalii, unde își vor face viitorul team building. Trebuie să se grăbească că acuși începe postul Crăciunului.

Primarii pesediști din județ, în plină vreme de recesiune economică și cu un premier care a gândit un pachet de austeritate pentru administrația publică locală, au mai prins o excursie “moca”, după “vizita de lucru” de la Parlamentul European. De data aceasta primarii sunt chemați în Deltă, chipurile unde vor trebui să-și plătească cazarea și masa. Trebuie să scoată din buzunar pentru două zile de cazare și masă, la o pensiune cochetă din Dunavățu de Jos, suma modică de 250 de lei pe zi, adică 100 de euro pe tot sejur. Pentru mofturoși, care doresc o cameră în regim single, suma e mai mare, de 400 lei pe zi, adică 800 lei pe sejur. Vă dați seama ce sumă “exorbitantă”. Dacă te uiți pe site-urile de specialitate, la o pensiune de lux, un sejur de două zile, în perioada aceia, cu regim demi-pensiune, în Deltă, pretul este de la 1.500 de lei, până la 2.000 de lei de persoană, două zile și hai că mai prinzi o reducere de grup de 20%, dar și așa e mult sub prețul de 500 de lei. În acest tarif e prins doar prețul camerei, micul dejun și cina, masa festivă intrând în sarcina șefului de partid și al sponsorilor. Ne întrebăm de ce atâta tevatură pentru o consfătuire De ce nu au făcut-o la Cârja, în Delta noastră de la Prut. Aveau și pile acolo prin prefectul Popica. Probabil că locul le trezește unora amintiri neplăcute și îl asociază cu vremurile apuse.

Primarii, în mare parte, sunt bucuroși de excursie și de preț, alții spun că rămân acasă alături de comunitate

Mulți primari au primit vestea cu bucurie. De abia așteptau o ieșire și vorba unuia dintre ei, “la banii aceștia chiar merită”. Am vorbit cu mai mulți primari, iar unul dintre ei, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul ne-a spus că oferta e marfă, de marfă: “Păi primise-m o ofertă de la Asociația Comunelor din România și un stagiu de pregătire de cinci zile era vreo 10.000 de lei. Acum cu 500 de lei, două zile, prost să fii să nu mergi. Eu am mai fost o dată în Deltă. Mă duc sigur”. Ciprian Tamaș de la Șuletea a spus că inițiativa e bună, că încă nu a confirmat dar se va duce. “Dacă merge și Nixon de la Gherghești sigur merg cu el. Vom sta în aceiași cameră”. Alții sunt la polul opus. Ioan Ciupilan de la Huși spune că nu agrează astfel de întâlniri și că are treabă în oraș. “Mai bine merg la vânătoare, că se deschide sezonul la iepuri, dar să merg până-n Delta e pierdere de timp. Mai ales că peste 3 ani voi fi pensionar”, a spus acesta. Trebuie spus că săptămâna trecută consilierul lui Solomon a sunat toți primarii și le-a dat termen de achitare pentru cazarea și masa până vineri. Dar nimeni nu s-a ținut de termen. Mai sunt o serie de primari care s-au eschivat elegant, spunând că au evenimente în familie (nunți, botezuri, etc) cum sunt primarii de la Zăpodeni, Rafaila sau Solești, dar și unii care pur și simplu nu vor, fiindcă spun ei, în Deltă e frig la început de noiembrie. Dar iată că mai sunt și primari care nu au fost anunțați, cum e primarul de la Ștefan cel Mare. “Pe mine nu m-a anunțat nimeni. Habar nu am. Când va fi consfătuirea aceasta?”, a spus Mihai Moraru.

Trifan nu merge la paranghelia lui Solomon, dar poate vicepreședinții lui vor onora invitația

Nu știm ce parlamentari sau consilieri județeni vor merge la această consfătuire, însă din bordul CJ Vaslui, Trifan sigur nu merge. “Am treabă de nu mă văd și chiar nu am timp. Le-am comunicat colegilor mei că le urez succes și că nu se pot baza pe mine. Avem multe lucruri de rezolvat la CJ și chiar dacă aș vrea, timp nu este”, a spus președintele CJ Vaslui. Prefectul județului, Edi Popica încă nu a confirmat. L-am întrebat dacă știe la ce pensiune merg primarii, dar a zis că încă nu știe. Despre parlamentari, cu siguranță, că Solomon în calitate de organizator va fi prezent, precum și Ana Rinder care nu poate scăpa prilejul de a mai socializa cu talpa partidului. Cât despre senatoarea Victoria Stoiciu, nu am reușit să aflăm dacă va fi sau nu în Deltă.

5 comentarii

  1. Dragilor cititori va rog sa votați.
    Cosmina Adam sau Teodora Panainte?
    Cele mai bune artiste ale Vasluiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button