Cauza decesului actriței Diane Keaton a fost dezvăluită de familie
Diane Keaton, una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate actriţe de la Hollywood, laureată cu Oscar, a murit din cauza pneumoniei, a dezvăluit familia actriței, relatează The Guardian.
„Familia Keaton este foarte recunoscătoare pentru mesajele extraordinare de dragoste și sprijin pe care le-a primit în ultimele zile în numele iubitei lor Diane, care a decedat din cauza pneumoniei pe 11 octombrie”, a transmis familia actriței, într-un comunicat pentru revista People.
Ei au îndrumat pe oricine dorește să facă donații în onoarea ei către cauzele în care Diane credea:
„Ea iubea animalele și era fermă în sprijinul acordat comunității fără adăpost, așa că orice donații în memoria ei către o bancă locală de alimente sau un adăpost pentru animale ar fi un tribut minunat și foarte apreciat pentru ea”, au îndemnat membrii familiei.
Diane Keaton a murit la vârsta de 79 de ani, în California. Diane Keaton a devenit celebră în anii ’70, ca urmare a rolului interpretat în trilogia „The Godfather”, dar și a colaborărilor sale cu regizorul Woody Allen.
De altfel, ea a câștigat un Premiu Oscar pentru cea mai bună actriță în 1978, pentru rolul din „Annie Hall”, film regizat de Woody Allen.
Ulterior, de-a lungul carierei sale de peste cinci decenii, Diane Keaton a mai fost nominalizată de alte trei ori la premiile Academiei Americane de Film, tot la categoria cea mai bună actriță: în 1981 pentru „Reds”, în 1996 pentru „Marvin’s Room” și în 2003 pentru „Something’s Gotta Give”…https://hotnews.ro/diane-keaton-cauza-deces-pneumonie-2087638