Deținutul Onilă se plânge că la pușcărie este iadul, dar iată cum imaginile exclusive din Penitenciar arată altceva
INCREDIBIL... Fostul episcop al Hușilor, un deținut de drept comun, pedepsit pentru că a violat elevii de la seminar, murdărește altarul bisericii din Penitenciarul Bacău. Iată-l cot la cot cu PS Teofil Trotușanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Romanului
DEȚINUT LA ARIPA VIP
OBRĂZNICIE ȘI TUPEU… O serie de imagini secrete din interiorul Penitenciarului Bacău, mai exact din capela închisorii, vin să clarifice modul în care fostul episcop al Hușilor, Cornel Onilă, deși caterisit de ochii lumii pentru violurile comise asupra unor elevi de seminar, încă stă în fața Altarului, umăr la umăr cu înaltele fețe bisericești. Fotografiile scandaloase sunt prezentate în exclusivitate de ziarul Vremea Nouă și ele au fost făcute discret la recenta sfințire de troiță din Penitenciar, troiță realizată în memoria martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste. În imaginile din interiorul capelei, drept lângă Altar, în grupul de preoți care slujesc, se află nimeni altul decât deținutul Cornel Onilă. Se uită țintit și un pic circumspect la cel care fotografiază, semn că era preocupat ca „micul” său secret, care arată că, în cazul său, nici pomeneală de înlăturare definitivă din rândul preoților și nici vorbă de căință sau măcar smerenie, să nu scape în public. Mai grav este că acolo slujba este condusă de un ierarh, PS Teofil Trotușanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Romanului, membru al Sfântului Sinod, unde, de fapt și de drept, s-a luat hotărârea ca Onilă, pentru faptele condamnate de Justiție, să fie caterisit și redus la statutul de simplu călugăr. Permisiunea ca acest fost episcop să stea, practic, în fruntea unei adunări cu fețe bisericești, cu ofițeri și, mai mult, cu o sfântă cruce înălțată, precum și cu tricolorul prezentat solemn, în semn de onoare, reprezintă, spun cei care au văzut imaginile, o confirmare nedorită a faptului că deținutul Cornel Onilă încă este protejat și susținut în BOR.
Primele imagini din Penitenciarul Bacău, cu fostul episcop Cornel Onilă, sunt prezentate de ziarul Vremea Nouă. Ele însă răstoarnă tot ceea ce oamenii de rând au crezut că se întâmplă cu fostul episcop al Hușilor, dovedit de Justiție drept un individ care s-a folosit ani la rând de puterea funcției, dar și a calității de profesor la Seminar, pentru a abuza niște bieți elevi. În imagini, Onilă nu este nici în zeghe, nici smerit într-un colț făcând rugăciuni pentru iertarea păcatelor, ci este fotografiat chiar în ușa Altarului capelei Penitenciarului, între fețele bisericești care au săvârșit acolo o Sfântă Liturghie. La nici doi pași este însuși episcopul vicar al Arhiepiscopiei și Bacăului, Preasfințitul Teofil Trotușanul, care se vede că își face serviciul religios, deloc incomodat că lângă el este deținutul condamnat pentru fapte greu de conceput de mințile sănătoase. Îmbrăcat în negru, Onilă este singurul care privește spre cel care face fotografiile, semn că avea o grijă ca nu cumva, prin intermediul acelor imagini, să se vadă în exterior faptul că el este în continuare în mijlocul fețelor bisericești și nu oricum, ci chiar alături de un membru al Sfântului Sinod, PS Teofil Trotușanul. Faptul că nici ceilalți preoți și nici PS Teofil nu sunt surprinși în poza instantanee ca având vreun disconfort față de prezența lui Onilă, este semnul clar că fostul episcop al Hușului este, în continuare, din rândul lor. E adevărat că, spre deosebire de preoții care au oficiat slujba, Onilă are haine negre, dar faptul că s-a „înfipt” în fruntea adunării și doar din cauza aparatului de fotografiat pare să aibă o mică eschivă, arată că pentru el, cel puțin din prisma BOR, totul este… ok.
Deținuții însă nu-l au la inimă pe Onilă. În Penitenciarul Bacău, ceilalți condamnați i-au transmis să nu cumva să o facă pe-a preotul cu ei, că nu vor „ierta”
Cei care par mai „legiști” decât fețele bisericești care încă îl ocrotesc pe fostul episcop decăzut al Hușilot sunt deținuții încarcerați în Penitenciarul Bacău. Onilă a încercat să se impună ca preot și să le facă pe-acolo rugăciuni și slujbe, dar au fost deținuți care i-au transmis să stea potolit, că altfel „îl vor lua ei la spovedit pe el și nu va fi bine”. „Sunt răi unii deținuți. El vrea să își facă treaba de preot, pentru că asta a învățat, e un om capabil, deștept, are școală, dar ei nu îl lasă, spun că este… spurcat. Iertare pentru acest cuvânt urât. Sunt răi, pentru că ar trebui să îl lase să își ispășească pedeapsa și să îi învețe câte ceva. El nu e om prost, toată lumea știe asta. Sunt și unii care îl respectă acolo, în închisoare, dar mulți râd de el. Și îl jignesc. Dacă se duce la capelă, este pentru că preotul de acolo îi dă voie și chiar îl încurajează”, spune unul dintre vasluienii care a rămas constant alături de Cornel Onilă, din momentul izbucnirii scandalului cu violurile și până azi.
„Dacă ar fi fost fotografiat într-un colț de capelă, rugându-se, ar fi fost extraordinar și chiar multă lumea ar fi empatizat cu el”
Faptul că un deținut merge constant la capela Penitenciarului este un fapt foarte bun și necesar pentru îndreptarea oricărui păcătos. „Numai că în cazul fostului episcop al Hușilor, cutezanța sa de a merge în ușa altarului și de a sta în grupul celorlalți preoți, aproape de PS Teofil Trotușanul, arată că fostul episcop al Hușilor nu a înțeles nimic din lecția cumplită pe care i-a predat-o destinul și nu are smerenie și căință. Dacă ar fi fost fotografiat într-un colț de capelă, rugându-se, ar fi fost extraordinar și chiar multă lumea ar fi empatizat cu el. Căci ce poate fi mai demn de compasiune decât un om care a greșit și se roagă pentru iertarea păcatelor? Însă faptul că el continuă să meargă în fruntea adunărilor preoțești, între fețele bisericești pe care poate să le și compromită astfel, este de neînțeles”, spun preoții care îl cunosc bine pe Cornel Onilă.
La ce poți să te aștepți de la niște meseriași în minciună și păcăleală ?
Prin specificul meseriei ei fac asta tot timpul
Eu sunt sigur ca PS Teofil Trotușanul l-a chemat sa stea acolo și nu “a cutezat el sa meargă în ușa altarului și să stea în grupul celorlalți preoți”!
Ușor tendențios!… Nu-i chiar în centrul atenției. E și el chiar printr-un colț de strană, prin spatele ălora. Nu pare să poarte altceva decât simpla rasă monahală (treaptă din care NU a fost decăzut). În penitenciar, de obicei, deținuții sunt puși să facă chestii la care se pricep și care au legătură cu profesia/meseria în care sunt calificați. În cazul de față, probabil, Corneliu Onilă se ocupă de bunul mers al lucrurilor prin acea capelă.
Să nu uităm că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui, sau cum spunea recent sanctificatul Ilie Cleopa, în fața lui Dumnezeu, nu există păcat de neiertat, în afară de păcatul nepocăit (de care nu te-ai căit). Așa că să nu-i refuzăm omului posibilitatea să se căiască, întrucât creștinește e să-i apropii pe păcătoși de altar, NU să-i îndepărtezi, sub pretextul păcatelor.
„15. Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau.
16. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii?
17. Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă.”
(Evanghelia după Marcu, cap. 2)
Lumea nu mai poate de scumpiri, război și voi, plini de răutate nu mai puteți de fostul episcop ca a apărut intr-o poza….bai…voi sunteți bolnavi la cap? Terminați o data …alte subiecte cu care ne confruntam zilnic nu ați gasit?
De exemplu…domnul fost președinte de Consiliu Județean , Buzatu care , prins când lua mita o geanta de bani este foarte bine, va rade în nas plimbandu-se pana se prescrie fapta…nevasta-sa deși ia pensie, mai lucrează în guvern…tot pe bani mulți, ai prostilor de romani…
Anonim , ești plin de păcate…….
Nu ai dreptul să judeci . Să te bată Dumnezeu , sigur vei avea un necaz pentru asta
Dar când minorii erau abuzați ani la rând, în timp ce episcopi și proți de seamă știau, iar alte persoane sufereau, atunci unde era Dumnezeu?! Aaa, da, era un test al înțelepciunii lui Dumnezeu să analizeze credința preoților prin șantaj, și a minorilor prin abuz, ani la rând, nu? Iar acum voia lui se dă pe față, tot ca un test, în timp ce suferința victimelor este recompensată cu sărăcie, iar corupția este recompensată cu bogăție și acum. Nu-i așa?
Ia uite că-l provoc pe Dumnezeul tău să mă bată și pe mine pentru comentariile altora care văd ipocrizia. Să mă lovească cât de tare poate! Îl provoc pe Dumnezeul tău să dea în mine tot ce are, căci doar la rele și la teste se pricepe, în timp ce corupții conduc creația lui prețioasă! Eu nu vreau să cred, și cu fiecare celulă a corpului meu refuz să cred într-un astfel de Dumnezeu!
Tu fii acolo liniștit că Dumnezeu te apără și te protejează! Dormi liniștit pentru că știi cum să te comporți cu ignoranță și cu o credință plină de emoție și lipsită de raționament. Păcat că avem imnul național „Deșteaptă-te Române” – unii nu au înțeles nimic din acesta.
Stati linistiti ca toti se sparg in ruc la seminar si manastiri , toata biserica e manjita de cursitii astia 🙂 NUmai cretinii se duc la biserica sa le pupe mainile , haha
Când ești prost și ai posibilitatea sa scrii un comentariu…. neica nimeni care ești…