UPDATE: Moartea celor doi copii de la Vinderei, de 8 și 4 ani, șochează. Rezultatele autopsiei arată că fata s-a înecat, iar băiatul a făcut șoc hipotermic
UPDATE 12.00… Moartea ciudată a celor doi copii din comuna Vinderei, de 8 și 4 ani, găsiți într-o groapă plină cu apă de lângă un podeț din satul Docăneasa, a sensibilizat opinia publică și ridică o problemă care începe să prindă conturul unei dezbateri aprige: mai sunt copiii în siguranță la țară? Cu toții știm că în vacanțele școlare este o modă să-ți lași copiii la bunici, să stea la aer, să se joace. Dar oare mai sunt ei în siguranță?
Reporterii Vremea Nouă au aflat că în locul acela, mai jos de groapa cu apă, este o fostă livadă abandonată, numită „La Risipă”, unde copiii mai obișnuiesc să se ducă. În apropiere este și această groapă, iar vara copiii se mai scaldă acolo. Cei doi copii, cel mai probabil, au plecat cu gândul să meargă după mere. Coroborat și cu rezultatele de la autopsie, care arată că fata de 8 ani a murit înecată, iar băiatul de patru ani din cauza unui șoc hipotermic, reiese că fetița a decis ca, înainte de a merge în livadă, să intre în apă. Băiețelul, fiind mai mic, fie s-a luat după ea, fie a încercat să o ajute să iasă din apă și s-a aruncat să o scoată. Cert este că cei doi copii s-au dezbrăcat înainte de a intra în apă, ceea ce arată o intenție clară că fetița a intrat de bună voie în apă. Localnicii spun că era destul de frig și nu înțeleg de unde apetitul celor doi de a se scălda. Un alt localnic spune că i-a văzut pe cei doi copii cum merg spre acel loc, dar spune că nu i-a întors înapoi, de frică să nu se ia părinții de el. „Satul la noi fierbe și nu prea înțelegem de ce acei copii s-ar fi băgat în apă. Nu sunt niște copii ai nimănui. Fac parte din familii responsabile, care-i îngrijesc. Un bărbat care era la cules ciuperci i-ar fi văzut atunci că se duc spre acea livadă dezafectată, dar nu i-a întors din drum, că a mai făcut-o cu alții în trecut și părinții îi reproșau: «Ce, băi, ai pus stăpânire tu pe livadă? Lasă copiii în pace!» Tare bine mai era să-i fi întors. Acum avem doi îngerași care au murit. Apropo de ce ați scris dvs. Și acum plutesc papucii mămicii care a scos trupurile din apă. Poate ar fi bine ca primăria să îngrădească acest loc. E foarte periculos și pentru animale. Are vreo 3 metri adâncime acea groapă”, a spus un sătean din zonă.
UPDATE 01.00: Imagini exclusive cu locul unde au murit cei doi copii de 8 și 4 ani de la Vinderei. S-a făcut traseul pe unde au fost copiii în ultimele lor clipe de viață
Polițiștii au pus cap la cap informațiile culese de pe teren și de la martori despre ce s-a întâmplat în ultimele ore cu cei doi copii, o fată de 8 ani și un băiețel de 4 ani găsiți morți într-o baltă de la Docăneasa, comuna Vinderei. În primul rând s-a lămurit situația celor doi copii: nu sunt frați! Mama unuia dintre ei a povestit polițiștilor că în jurul orei 17.30 cei doi copii se jucau fața porții casei ei, cu o bicicletă fără pedale. Atunci femeia i-a văzut ultima dată. După o jumătate de oră un copil de pe stradă a anunțat-o pe mamă că cei doi copii nu mai sunt în fața porții. Mama a plecat imediat în căutarea lor. La un moment dat s-a întâlnit cu un bătrân care i-a spus că cei doi copii urcau un drum cu bicicleta: fata îl împingea pe băiețel. De acolo și până la acea băltoacă mai erau în jur de 500 de metri. Facem precizarea că între casa unde se jucau cei doi și până la acea baltă e o distanță de aproximativ 2 km.
Mama a fost cea care i-a găsit de copii în baltă
S-a confirmat și cine i-a găsit pe copii. “Chiar mama a fost cea care i-a descoperit. Și acum șlapii ei plutesc pe apă”, a spus unul dintre polițiști. Mama i-a scos din apă pe copii, în jurul orei 19.50, la cam două ore de la dispariția lor. Martorii spun că erau deja morți. Oficial, cei de la Ambulanță au scris în raport “insuficiență respiratorie”, drept cauza decesului. Prefectul Edi Popica ne-a mărturisit că i-a văzut pe cei doi copilași, acolo pe marginea bălții: “Doamne, zici că dormeau. Nici nu îți dădeai seama că sunt morți, erau ca niște îngerași. Mama unuia dintre copii, cea care i-a scos din apă, era disperată. Tremura toată și nici nu te puteai înțelege cu ea. Îmi pare nespus de rău de moartea tragică a acestor copii și suntem alături cu tot ce putem lângă familiile lovite de tragedie”. Între timp a ajuns și Medicina Legală pentru a stabili dacă au murit din cauza hiportermiei sau înecați. Apa în cea baltă este adâncă. Măsoară în adâncime cam doi metri.
Balta în care au fost găsiți copiii fără suflare era făcută artificial de Primărie, în fața unui pod

L-am întrebat pe prefectul Edi Popica ce este cu acea baltă. Acesta ne-a spus că nu-și dă seama ce rol are, doar că a aflat de la săteni că e făcută de Primărie, pentru ca acel pod să nu se mai înfunde. “Nu-mi dau seama ce rol joacă această groapă făcută, care s-a umplut cu apă. Este poziționată înaintea podului, dar nu-i văd sensul”, a mai spus acesta.
UPDATE 23.30: Cei doi copii nu s-au înecat, ci au suferit un șoc hipotermic
Cazul copiilor înecați de la Vinderei de 8, respectiv 4 ani, i-au trezit suspiciuni prefectului Edi Popica, care a luat legătura cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru a prelua cazul cât mai rapid, fiindcă nu pare a fi vorba despre un accident. În primul rând copiii au fost găsiți de echipajele de la SMURD, solicitate prin 112, pe uscat, lângă un pod din localitatea Docăneasa. Localnicii au declarat că au fost scoși din apă, însă, atenție, copiii nu s-au înecat, ci au murit ca urmare a unui șoc hipotermic, ceea ce înseamnă că acei copii au stat în frig sau în apa rece mai mult timp. Este greu de crezut că cei doi frați s-au gândit ca într-o zi de octombrie să se scalde în acea baltă, având în vedere că temperaturile nu au fost așa de mari astăzi. Că a fost un accident, că a fost altceva, cazul celor doi copii, o fetiță de 8 ani și un băiat de 4 ani, dați inițial dispăruți și ulterior descoperiți decedați, este unul ciudat care are nevoie de clarificări urgente. Prefectul Edi Popica a plecat de urgență la Docăneasa, pentru că în cazul descoperirii unui posibil act criminal să mobilizeze echipele de polițiști și jandarmi în căutarea eventualilor criminali.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Dramă incredibilă la Vinderei. Doi copii au fost descoperiți înecați, într-o baltă
DURERE… Dramă de nedescris în localitatea Docăneasa, comuna Vinderi, acolo unde localnicii au descoperit, într-o baltă de la marginea satului, doi copii înecați. Cei doi, o fetiță de 8 ani și un băiețel de numai 4 ani, au fost dați dispăruți de părinți în jurul orei 18.30. În căutarea lor au plecat oameni din sat, polițiști și jandarmi. Din păcate, cei doi copii au fost găsiți morți, în baltă, cu hainele lăsate pe malul apei, semn că cei doi au vrut să facă o baie chiar dacă temperatura de afară nu indica acest lucru. La fața locului au fost trimise trei ambulanțe, una cu medic. Salvatorii au început manevrele de resuscitare, însă medicii au fost nevoiți să declare decesul celor doi copii. Vom reveni cu amănunte.
Missing 411: The UFO Connection (E.T. Documentary) | David Paulides [1091 Productions] 🎬 © 2022
Nostalgia Central 🌎
997 subscribers
https://www.youtube.com/watch?v=YjNxKNiIgJ8
Pare un caz „Missing 411 ” tipic . Hainele erau asezate frumos cumva , ca si cum cineva le-a pus ordonat ?
Acesete disparitii se intampla in toata lumea de sute de ani chiar si acest american a investigat sute de cazuri in ultimii ani .
Vedeti aici canalul lui de utube https://www.youtube.com/@canammissingproject/videos
De obicei persoana dispare intr-o clipa chiar din mijlocul oamnilor si este gasita de obicei intr-o apa , balta , lac , rau , mare , dar fara sa se fin inecat sau din cauza hipotermiei , cauza mortii pur si simplu nu poate fi identificata !
Foarte rar , persoana este gasita vie , iar daca este copil , spune ca a fost urmarita / pazita de un urs , caine , etc .
Slab informati,numai aberații…. tragedia s-a întâmplat in spatele casei mele la 500 de metri … podetul acela e de când ma stiu eu de 25 de ani si apa a fost tot timpul , primăria nu a intervenit niciodată cu nici un utilaj acolo la pod… apa s-a format in fata podului pentru ca atunci când ploua foarte tare apa trece peste pod si se formează efectul se cascada formând astfel gaura aceea .. !
Găsești vreo explicație de ce un copil de 8 ani s-ar dezbraca sa facă baie în octombrie la 15-16 grade afară?
Gelu, exact! NU ARE NICIO LOGICA!!! NIMENI, IN PLIN FRIG, NU INTRA-N APA! Probabil alta e explicatia!
Domnule Crăciun, noi știm ca dumneavoastră sunteți un slugoi al primarului și credeți ca o sa va concesioneze acel iaz, acum nefuncțional din proximitatea locuinței. Dar dacă primarul e asa de bun, de ce nu a astupat aceasta groapa periculoasa. Și unde visez tu efect de cascada. Te crezi la munte. Acea groapa e săpată de o mana de om, nu de extratereștrii. Fugi la primar și da raportul. Așteptăm provincia
Ati mai gasit un motiv sa aruncati in primarie, daca ar cădea soarele pe pamant maine, tot primaria e de vina ca nu a sigilat cerul. Copii nu aveau ce cauta acolo nesupravegheați si punct, nu primaria nu primarul nu altcineva decat parintii, daca ii calca cnv cu masina tot primarul era de vina ca din cauza drumurilor ia zi.
Nu te poti caca de prefectul Edi Popica, coordonează ancheta, face cacatu praf speram sa coordoneze si o ancheta DNA.
Copii sunt bombe cu ceas daca nu sunt supravegheați….pot da foc și la casa, bloc, mașină sau la orice le trece prin cap.Pot face lucruri la care nu te ai fi putut aștepta.
Trebuie supravegheați minut cu minut! Poate au fost atrași de către vreun ghijoi pedofil! Mulți au luat-o razna la bătrânețe, sunt lipsiți de discernământ, sunt chiar scelerati și cu apucături animalice!
Cat privește acea băltoaca, primarul Ghiur atotștiutor și atotputernic ar trebui sa dea explicatii! Probabil are curu’ protejat( taman s-a dat în presa ca nora lui Luca, Alexandra, a lucrat 1 an și zece luni la Vinderei,iar acum e în frunte la Primăria Barlad! Deci……slabe șanse….
.