Primarul Boroș, “huliganii din Bârlad” și legenda copăcelului umbros și falnic
ECOLOGIE LA NIVEL ÎNALT… Lecțiile civice, predate de primarul Dumitru Boroș prin postările sale, sunt extrem de folositoare, mai ales atunci când poartă vestuța sa celebră reflectorizantă. În acest week-end de exemplu, primarul sau consiliera care îi scrie postările, a atras atenția asupra unei fapte reprobabile. Un netrebnic a rupt copăcelul abia plantat de primărie, copăcel care ar fi trebuit să ajungă un “arbore falnic și răcoros”, dacă nu era mâna criminală care i-a curmat destinul umbros și falnic.
Iată postarea atât de emoționantă a primarului: “Fiecare copac rupt înseamnă aer irespirabil și un pas înapoi pentru un oraș care se ridică greu. Nu Primăria pierde, ci noi toți. Oricine trăiește aici pierde. Și tu, cel care te-ai chinuit să pui la pământ un copac ce peste câțiva ani te-ar fi primit la umbra lui. În curând, în locul arborelui falnic și răcoros care se pregătea să te adăpostească, vom avea asfalt încins și atât. Noapte bună!”
“La câti bani s-au alocat până acum, ar fi trebuit să fie grădină botanică pe domeniul public”
Dincolo de copăcelul rupt dat drept exemplu negativ de primarul Boroș, în fiecare an, Primăria Bârlad alocă o sumă considerabilă pentru plantarea de copaci și flori, însă rezultatele întârzie să apară. Conform estimărilor, în cei 9 ani de mandat, s-au cheltuit aproximativ 500 de mii de euro cu această destinație vagă. Subiectul a fost repus pe tapet la ultima ședință de către consilierul Bogdan Sârbu, în condițiile în care a fost aprobat un nou proiect de hotărâre pentru „împădurirea de toamnă”. „50.000 euro, aproximativ, dispar din bugetul local și sunt trimiși la plantat puieți, sesiunea de toamnă. Ca în fiecare an, ni se comunică, cu aroganta caracteristică, că suma este „estimativă” și că „vedem după”. Dar niciodată nu s-a mai prezentat valoarea reală a achiziției și pe ce s-au dus banii. Urmează și o sesiune de primăvară, cum ne-a obișnuit domnul primar de 10 ani încoace. Alți bani, alți puieți, alte locații. La câți bani s-au alocat până acum ar fi trebuit să fie grădină botanică pe domeniul public. Doar dacă nu cumva se mai plantează și pe domeniul privat?!” a atras atenția consilierul independent Bogdan Sârbu.

o fi ,, plantand” si pe la servicii ca doar este omul lor .Serviciile l-au ajutat sa ajunga primar , sa-l infunde si pe dr.TATARU serviciile il vor ajuta sa distruga in final si organizatia PSD unde a fost obligat sa migreze impreuna cu un primar de comuna apropiata de Barlad………………………………
Mi-e silă de lecția de botanică a acestui individ. Atâția copaci s-au tăiat din Grădina Publică, de pe Epureanu, Nicolae Bălcescu… Copaci sănătoși care au crescut în zeci de ani să tot dea oxigen și umbră. Acum o face pe lupul moralist! Mi-e silă!
E drept!
Asta e cam lacomel dupa functii daca se da tare in barci … vu partidele …. ba putin de la pdl …. prin spate….. ba….putin psd prin fatza …. sa vedem …. urmatoarea pozitie….. a lu red bull……ca isi cam da cu aripioare….. de ce oare?????. ….
Îmi vine să mă cac de la lecțiile astea de civism… 😀
Valabil și pentru Primăria Vaslui!
Plantează niște boscheți și taie arbori reali! Dacă asta este natură, domnule primar Braniște, cum ați reușit să absolviți facultatea? Cu mită?
Dar competentii de la Militia Spirtuala Locala unde sunt ca pe strazi nu ii vede nimeni? Ca sa nu mai vorbim ca sub mareata adminstratie Red Bull astia dorm prin masini (mai prin cimitir, mai pe la dosuri), fac chiolhanuri stropite cu alcool in sediu si isi aroga competente ale Politiei Nationale si Parchetului (auzi tu sa audieze martori, sa intocmeasca procese verbale de ascultare, etc). Despre camera de supraveghere stradala furata de sub nasul alora de la Locala ce se mai aude ca de gasit nu au mai gasit-o? Raspunde cineva pentru incompetenta de care dau dovada sau tractoristul de la Banca acopera toate mizeriile ca ii este frica de cablatul de serviciu?
Se chinuie si Boul asta sa faca ceva, si altii distrug. Lasand la o parte ‘investitia’ ( caci stim cu totii ca un arbore e 50 lei, dar pe factura primariei apare 200 lei ) ( au de unde fura, era ideea ), sunt curios sa raspunda Boul ros la intrebarea : Cand va creste copacul ala peste cativa ani, noi pietonii, pe unde mai trecem, pe strada sau prin curtea omului ???? Ca pe trotuarul ala mic, nu o sa incapem noi astia mai mici, d’apoi ‘bietonerele’ alea mari de 150 kg
Da ce namilă ești să nu încapi? Mi se pare chiar larg trotuarul…
Dar de vânturile puternice din ultimele zile au fost luate în considerare?
Dacă nu ar fi fost vremea foarte rea în ultima perioadă, nici nu mă băgam!
În rest la câte camere a montat în tot orașul, sau de la vreo cineva din zonă, poliția comunitară ar fi putut analiza să vadă exact ce s-a întâmplat!
Nu vreau sa comentez despre autorități, bani( cauza pierduta și va fi din ce în ce mai suferinda viata!), dar vreau sa-i adresez o vorba celui ce a rupt copacelul: mai individule, ce mama dracului ai avut cu acel pom? Ti-a stat în cale și n-ai avut direcție? Cu ce ti-a greșit el? Te-ai gândit sa plantezi un copac în schimb? În general, in viata, karma e o …..și ne-o furam exact când ne așteptăm cel mai puțin!
Ai maaare dreptate, însă în același timp te rog să sari în sus și să ceri socoteală și pentru arborii care sunt tăiați aiurea!
Semafoare din 100 de metri în 100 metri bani sifonați! De cheltuit și băgat degetele în ochii populației!
Semafoare trebuie cât de multe, că șoferii nu știu să stea la trecere! Nici cu semafoarele nu e sigur, însă…
E strada Stroe Belloescu, trotuarul de lângă Casa de Apă…întrați pe Google Maps și vedeți cum arată zona în 2021, 2022…după 3 ani potopul, arbori tăiați, plantați alți arbori, alte pavele, etc.