Local

Scandal de pomină în Piața Traian, dar mai de poveste sunt doi polițiști de cascadorii râsului | VIDEO



CIRC…
Un vasluian aflat, cel mai probabil, sub influența alcoolului și pus pe scandal, a fost protagonistul unei scene desprinse parcă din filmele cu Stan și Bran. Numai că personajele comice au fost chiar polițiștii veniți să-l încătușeze pe personajul negativ. Bineînțeles susținătorii de pe margine au intervenit, văzând stilul nou de încătușare: un polițist se agățase de piciorul bărbatului recalcitrant, precum un câine mic care găsise un os mare. La un moment dat, din neștiință, unul dintre polițiști era să și-o fure, numai că “Perversa de Călugăreni” nu și-a atins ținta. Văzându-și neputința polițiștii renunță, dezarmați și de corul de fluierături ale spectatorilor, care repetau mereu: “Oi! Oi! nu-i rupe piciorul!” sau “Oi, uite cum îl omoară Poliția!” După ce a scăpat din prinsoarea celor doi polițiști, bărbatul recalcitrant a mai încercat două croșee, dar la fel în aer. Polițiștii au început să urle la audiență, cerându-le să se îndepărteze și fără să fie împins sau jenat de polițiști, bărbatul care se luptase cu ei mai devreme cade ca un bolovan de pe terasa de la piață și își rupe mâna. Un polițist a încercat să-l prindă în cădere, dar nu a fost chip. Văzând ce s-a întâmplat, polițiștii trec de pe modul “Rembo” și intră pe funcția de “bonă”. Îl ridică pe bărbatul violent, încearcă să-l oblojească, până când a venit ambulanța. Lucrurile s-au calmat în cele dim urmă, când a venit cavaleria. Pe bărbatul recalcitrant îl cheamă Lucian Trufea și iată ce spuneau suporterii acestuia care au huiduit poliția pe toată perioada scandalului: „Era dezorientat și din cauza băuturii, dar și din cauza spray-ului iritant pe care l-a primit, în față, în momentul în care a început să se lupte cu polițiștii, că altfel îi făceau KO pe cei doi”. Interesant că susținătorii lui Trufea, la venirea forțelor speciale din poliție, au degajat terenul, dar tot au protestat, ce-i drept mai de la distanță.

Ce spune Poliția despre scandalul din Piața Traian din Vaslui 

IPJ Vaslui a remis presei un comunicat în care detaliază în ce o constat intervenția din Piața Traian. “Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflat în serviciu de patrulare pedestră în zona Pieței Agroalimentare „Traian” din municipiul Vaslui, a fost sesizat direct de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană aflată sub influența alcoolului provoacă scandal în fața unui spațiu comercial din piață. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat persoana indicată. Aceasta a refuzat să se legitimeze și să se conformeze indicațiilor legale ale polițiștilor, devenind recalcitrantă în momentul în care aceștia au încercat să o imobilizeze în vederea conducerii la sediul poliției. Pentru imobilizarea bărbatului, polițiștii au folosit spray-ul iritant-lacrimogen din dotare, conform prevederilor legale. În timpul intervenției, bărbatul a sărit pe un trotuar și a suferit o leziune la nivelul brațului. Persoana a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru evaluare de specialitate. Pe durata intervenției polițiștilor, în zonă s-au adunat mai multe persoane, care, prin strigăte și îndemnuri, au încercat să împiedice luarea măsurilor legale față de bărbat. Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au intervenit pentru restabilirea ordinii publice, dispersând persoanele adunate. În cauză, sunt continuate verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

31 comentarii

  1. Betivii beau Duminica dimineață in loc să fie la slujba, cum mergeau bunicii nostri, halal exemplu pentru tineri spune:

    Ai dreptate:mergeți dimineață când e popa in slujba sa vedeți ce rușine de crâșmă este in gang-ul dintre piata și clădirea aia unde era RDS…ul…sincer te crucești când vezi vorbăraia aia de bețivi….nici nu este de mirare in ce hal ne aflam cu părinți sau bunici consumatori de alcool in Sfânta zi de Duminica, acum câteva zeci de ani…mai mergea lumea la biserica, mai avea bun simt dar acum au ajuns niste animale.Daca nu ar fi poliția ne-am calca in picioare pe strada unde întâlnești toți nesimțiții

  2. Daca spui că ar trebui făcuți săpun toți țiganii te baga la pușcărie dar agresarea zilnica a oamenilor de către tot felul de nespălați nu e infracțiune …. „E o glumă ”
    Daca un polițist ii aplica unui borfaș un baston in cap apar discuții la toate televiziunile că sunt agresivi și speciali .
    Daca un polițist vede un om cinstit ca ia expirat trusa medicala ii aplica imediat o amendă dar la o jarcă de tigan ii da avertisment
    TARA DE CACAT

  3. Acum ceva timp în urmă am văzut în aeroportul din Barcelona cum patru polițiști s-au chinuit jumate de oră să pună niște cătușe unei femei , ditamai mai omul

  4. Polițiștii și-au făcut datoria și au acționat conform procedurilor ,într-o situație care putea deveni periculoasă . Este ușor sa judeci din afara ,dar în momente de tensiune , când siguranța publica este pusă în pericol , intervenția ferma este necesară . Respect pentru cei care își risca viața zilnic , cât despre papagalii de pe langa și aberațiile care se spun în acest articol , mă lasă rece !!!!!!
    Daca scotea pistolul ca sa calmeze turma se spunea ca abuz în serviciu , dar ……

  5. Oare când vor pricepe și acești așa numiți ziariști că denigrarea unei instituții nu face bine societății! Da. Articolul va vinde, dar va vinde prostie fiindcă mulți nu sunt în stare să judece cum trebuie acest eveniment.
    Poliția este cea mai atacată și denigrată instituție din lume, dar nimeni nu face nimic să schimbe această situație.
    Unde ați fost, voi jurnaliștilor atunci când legislația se schimba în favoarea celor care încalcă legea? Unde ați fost voi jurnaliștilor atunci când s-a schimbat metodologia de acces în instituțiile militarizate (poliție, jandarmi, pompieri)? Atunci de ce nu ați protestat jurnalistic? Rezultatul este acesta pe care îl vedem pe străzi, prin orașe, pe internet, etc. În prezent cam 60% din personalul de intervenție al poliției este ocupat de pisici ojate, rujate, machiate (nu am nimic cu femeile, dar să aibă un anumit grad de intelect/valabil și pentru bărbați, să aibă ceva prestanță și ceva forță). Astfel de intervenții ca cea din video vor fi dorite de mulți. Va fi mult mai rău de atât și asta și datorită modului vostru de a prezenta și comenta acțiunile poliției.
    Despre comentariile societății civile, ce să spunem!? Se aude și în video Oi! Oi! Lasâ-l oi! și mulți cititori aplaudă. Este foarte relevant unde ne aflăm!
    Citeam un articol că suntem nr. 1 pe țară la tineri în șomaj și că majoritatea acestora (în proporție zdrobitoare) nu au trecut de îmvățământul gimnazial. Ce pretenții aveți? De unde să se aleagă candidați pentru astfel de instituții, dacă majoritatea tinerilor nu termină liceul sau cei care îl termină aleg meserii în domeniul înalt (IT, medicină, magistratură, arte, etc)? Totul pornește de la educație și educația o faceți și voi, dragi ziariști.
    Referitor la situația din articol, cred că polițiștii au acționat la nivelul puterii actuale a instituției. Trebuiau să cheme mai repede ajutoare (poliție și jandarmi) și acțiunea lor să fi fost mai concentrată și mai în forță, extinsă și la grupul de susținători (grupuri care mu fac nimic altceva decât să dea amploare fenomenului și de multe ori nu sunt sancționate / prezența lor fizică și verbală este o instigare la ceea ce se desfășoară în acel moment)
    Aș vrea să aud că împotriva acelei persoane a fost deschis un dosar penal pentru tulburarea gravă a liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri, dacă nu chiar ultraj. Este doar o părere.

    1. Ultraj? N-am auzit nici o înjurătură! Și bunele moravuri au fost muuult mai ultragiate la concertul la care jandarmii vâsleau cu adolescenții pe versuri Afonic!
      Nu-i mai apăra că nu mai sunt de mult oameni ai legii! Dimpotrivă! Au devenit interlopii mai decenți!

  6. Chiar sunt de râs
    Atâtea cheltuieli cu dotări dar nici măcar bastoane nu mai au? Macar cu șocuri ceva. In loc sa le frece niște bastoane pe spate ca in junglă, îl plachează 🤣

  7. De 20 de ani, poliția nu reușește să i pună la punct pe acești recalcitranți din piata Traian. Vă dați seama, 20 de ani🤦

  8. V-ar naiba de tzigani m-am saturat de voi si de scandalul ce il faceti zi de zi la piata, beti de dimineata pana seara si va apuca urlatu si bataia, nu poti trece pe langa taviany niciodata de frica lor ca poate li se pune pata pe tine din senin. Si VRN cum adica politisti de cascadoriii rasului, idiotul ala se zbatea din toate puterile, a opus rezistenta, era ditamai matihala de mare si mai huiduiau si ciorile celelalte de pe margine, nu era normal sa procedeze cum au procedat?! Chiar nu a fost nimic de cascadorii rasului, si-au facut meseria cum trebuie.

  9. Nu stiti decat sa denigrati si sa lezati imaginea unor oameni, dar voi ca redactie care va castigati existenta din asta, nu sunteti de tot cacatul? Cele mai penibile stiri, cu o exprimare si pamfleturi de neam prost, si nu, nu le iau apararea politistilor, nu-s in masura sa comentez tactica lor politieneasca, dar in general vorbesc despre postarile voastre total neprofesioniste.

  10. Adevarul este ca piețarii stapinesc zona,, si i i doare undeva de politia fie ea comunitara, piețara, scolara, animala,sau….. astia sunt votanții.. .. e generalizata problema țiganizarii Romaniei. Asta e mukles ca e de a nostru… dar….. liderii rromilor ce fac???? Au posturi calduțe, cu bani suficienți….si atît.

  11. Verificați crâșmele de pe terasa pieței. Aici își fac veacul scursorile Vasluiului! Pornografii, certurile grețoase, îmbrânceli și urlete animalice la ordinea zilei!Cui folosesc aceste clocitori, aude onor primar?se poate pune ordine aici?….mergem în piață și trecem cu teamă că ne zboară o sticla pe la cap!…plus atmosfera la care participăm vrând/nevrând!

    1. Dom primar este ocupat cu câinii de pe șes să mai salveze ceva mioare. Iar după asta trece la atacul deținătorilor de câini…
      Doar știți că face eforturi pentru protejarea populației… de câinii care nu prea atacă populația…

  12. Acest drogalau cu puscarie prin uk..un parazit al societatii..foarte agresiv cu toata lumea. Politistii s au descurcat bine cu el..si cu vreo 10…15 urati sustinatori. Ce trebuiau sa faca? Oricine ar fi fost, nu se putea altfel, de pe margine toti sunteti meseriasi!

    1. Asta-i tot ce aveau de făcut! Și cu maxima lor pregătire omul și-a rupt brațul! Ceva despăgubiri? Eu i-aș da în judecată! spune:

      Să fie decenți în operațiune! Au reușit să fie doar niște caraghioși de tot râsul! Eu încă mai râd! Și chiar vreau să revăd filmulețul!

  13. Domnilor de la Vremea Noua oare chiar nu mai gândiți? La acel eveniment erau 2 politisti vs. 30 de ciori înrudite. Repet si insist POLITISTI. Nu venise Rambo sau Spiderman ca să ii împacheteze cât ai pocni din degete. La astfel de incidente politistii (oameni) mai trebuie sa fie atenți si la reacțiile celor din jur si la cum degenerează treburile. Felicitări polițiștilor pentru felul în care au acționat

  14. În fiecare seara politia și jandarmii să verifice și sa-i amendeze pe toți țiganii pe care-i prind pe terasă, acolo stau cei care îi huidueau pe polițiști. Ce vreți să facă doi polițiști contra 30 de țigani ?

  15. Vai mama lor de prăpădiți…insa nu ei sunt de vină ci șefii lor începând cu Nane, Antohe, Coșaru și alți oligofreni care iau sutele de milioane degeaba…totul pana s-o intampla vreo nenorocire cu vreun prapadit și sa vezi acolo cum cad caschetale de colonei…am ajuns să îl deplângem pe Pelin care era un model de asumare publica.

  16. Nu vă e mă rușine să luați salarii de 7000 ..8000 de lei și să aveți lipsă asta de pregătire?? Dacă erați la privat vă căutați de mult de muncă dar la poliție jandarmi poliție locală timpul trece leafa merge !! Rușine în afară de poze pe Facebook și Tik Tok sunteți inutili

    1. Ce voiai sa faca mai mult de atat in situatia data cu o multime de ciori recalcitrante in jur?,, Au gestionat situatia destul de bine.Daca scoteau pistolul tipai repede ca fac abuz .Daca , consideri ca poti face tu mai mult ,mergi si da examen la politie, dar e destul de greu pentru unii, fiind mai usor sa comentezi de pe margine.

  17. Primăria și politia se fac ca nu știu dar acolo este raiul bețivilor treci pe lângă ei cu sticlele la vedere comunitarii ii saluta asa ca nu va mai mirati

    1. Ai dreptate:mergeți dimineață când e popa in slujba sa vedeți ce rușine de crâșmă este in gang-ul dintre piata și clădirea aia unde era RDS…ul…sincer te crucești când vezi vorbăraia aia de bețivi….nici nu este de mirare in ce hal ne aflam cu părinți sau bunici consumatori de alcool in Sfânta zi de Duminica, acum câteva zeci de ani…mai mergea lumea la biserica, mai avea bun simt dar acum au ajuns niste animale.Daca nu ar fi poliția ne-am calca in picioare pe strada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button