Vasluiul vrea să uite de eșecul cu Șoimii Gura Humorului

AMBIȚIOȘI… CSM Vaslui vrea să treacă repede peste eșecul usturător din etapa trecută, 1-6 cu Șoimii Gura Humorului. “Roș-alb-albaștrii” joacă, sâmbătă, de la ora 14:00, pe teren propriu, cu Știința Miroslava, în ultima etapă a turului din Seria 1 a Ligii 3.
Antrenorii Vasluiului, Sorin Sava și Costinel Botez, speră ca jucătorii lor să tragă concluziile potrivite în urma eșecului de la Suceava și să aibă altă atitudine în partida cu Știința Miroslava. Au șansa ca sâmbătă să demonstreze că a fost doar un accident. Adversara din ultima etapă a turului, Știința Miroslava, traversează o perioadă bună, având două victorii consecutive, cu FC Bacău 2 (4-2) pe teren propriu, și cu AFC Odorheiu Secuiesc (1-0), în deplasare. În clasament, CSM Vaslui se află pe locul 5, cu 15 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 4, Viitorul Onești, dar cu un golaveraj inferior. De partea cealaltă, Miroslava ocupă poziția a 7-a, cu 14 puncte. Etapa din acest weekend va fi deschisă astăzi de meciurile AFC Odorheiu Secuiesc – USV Iași respectiv FC Bacău 2 – Bucovina Rădăuți. Prima etapă a returului din sezonul regular al Ligii 3 se va disputa pe 7 și 8 noiembrie, iar CSM Vaslui va evolua tot pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Bucovina Rădăuți.
Liga 3, Seria 1, etapa a 11-a:
- Vineri, 31 octombrie, 15:00:
- Odorheiu Secuiesc – USV Iași
- FC Bacău 2 – Bucovina Rădăuți
- Sâmbătă, 1 noiembrie, ora 14:00:
- CSM Vaslui – Știința Miroslava
- Cetatea Suceava – Șoimii Gura Humorului
- CS Gheorgheni – CSM Adjud
- Viitorul Onești – Aerostar Bacău
 
				