Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă, luni, la Bucureşti, discuţiile din cadrul celei de-a patra misiuni de evaluare a Acordului Stand-by de tip preventiv cu România.
Şeful Misiunii pentru România, Jeffrey Franks, a declarat pentru AGERPRES, că programul delegaţiei este ‘complex cu multe modificări în ceea ce priveşte întâlnirile’ şi nu poate spune cu exactitate care va fi calendarul discuţiilor din săptămâna care începe.
Săptămâna trecută, delegaţia condusă de Jeffrey Franks s-a înâlnit cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, cu care a discutat despre situaţia încasărilor bugetare. De asemenea, Franks a avut şi o întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
Pe agenda discuţiilor cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice figurează execuţia bugetară pe anul 2011, revizuirea prognozei de creştere economică pe 2011, de la 1,5% – nivelul pe care a fost fundamentat bugetul, la 2-2,5%, precum şi revizuirea în scădere a prognozei de creştere economică pentru 2012, de la nivelul de 1,8%, din cauza înrăutăţirii contextului extern.
Delegaţia condusă de Jeffrey Franks s-a întâlnit, de asemenea, vineri, cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi experţi din BNR. Franks a fost însoţit de Tony Lybek, şeful Biroului FMI de la Bucureşti şi oficiali ai Biroului local al Băncii Mondiale.
Potrivit Memorandumului Tehnic convenit cu Fondul, Banca Naţională este obligată să anunţe în cel mai scurt timp Fondul şi CE în cazul în care stocul rezervei scade sub pragul de 23 de miliarde euro. De asemenea, BNR trebuie să informeze „imediat” Fondul Monetar şi Comisia Europeană, în situaţia în care rezerva valutară a României se reduce brusc cu mai mult de 600 de milioane euro.
Delegaţia FMI se va afla la Bucureşti până pe 6 februarie, iar programul include întâlniri cu autorităţile române, cu reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor, mediului de afaceri, băncilor şi societăţii civile.
Misiunea anterioară a delegaţiei comune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a avut loc în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2011, pentru a treia evaluare a politicilor bugetare în cadrul acordului stand-by de tip preventiv cu România.
La încheierea evaluării de la finele anului trecut, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a apreciat că autorităţile au reuşit să îndeplinească toate condiţionalităţile cerute de Fond şi se află în parametri stabiliţi cu acesta.
Acordul Stand-By dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.
Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.
Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanşat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eşuează, în două – trei rânduri, să se finanţeze la costuri acceptabile.
Toată suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv, va fi destinată Băncii Naţionale.
AGERPRES.ro