National

Liceul Theodor Pallady, evacuat după o alertă privind miros puternic de gaz

Autoritățile au intervenit marți la liceul Theodor Pallady din Sectorul 3 al Capitalei după ce au fost alertați privind existența unui miros puternic de gaz. Gazul a fost oprit, iar elevii și profesorii au fost evacuați. În urma verificărilor, Distrigaz a constatat că scurgerea de gaz nu a avut loc în interior ci la o vană din apropierea liceului, potrivit ISU București-Ilfov.

Potrivit informațiilor citate de Antena3, profesorii au fost cei care au sunat la numărul unic de urgență 112, iar până la sosirea echipelor de intervenție toate ferestrele au fost deschise pentru aerisirea spațiilor. Profesorii au reclamat miros de gaz la etajul I al școlii. Apelul a avut loc în jurul orei 12.00.

ISU precizează că au fost efectuate măsurători și în interiorul liceului, în sălile de clase, dar specialiștii au constatat că nu există scurgeri de gaze în interior, singura fiind la o vană exterioară clădirii.

Elevii trimiși acasă

Conducerea şcolii a decis să trimită copiii acasă până se termină verificările, a precizat şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Florian Lixandru, pentru Agerpres. De asemenea, nici elevii care învățau în scimbul de după-amiază nu vor mai face ore astăzi.

„Au venit cei de la Distrigaz, fac verificări şi s-a decis şi pentru tura de după-amiază să meargă copiii acasă până când cei de la Distrigaz, care înţeleg că au revenit la punctul respectiv, nu termină verificările şi nu vor da un punct de vedere, să vedem de unde venea acel miros. Ei au spus că mirosul nu era din interior, că ar fi fost din exterior, dar nimeni nu îşi permite să pun viaţa copiilor în pericol, motiv pentru care copiii au fost trimişi acasă”, a explicat Lixandru.

La liceu s-a intervenit cu un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear) pentru măsurători, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere…https://hotnews.ro/liceul-theodor-pallady-evacuat-dupa-o-alerta-privind-miros-puternic-de-gaz-distrigaz-a-gasit-o-scurgere-de-gaze-in-apropierea-scolii-2101660

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button