DeschidereSPORT

Lupta pentru play-off se încinge în Liga 4

ȘANSE… FC Ghergheleu păstrează șanse pentru calificarea în play-off. Cu o victorie la Tătărăni se apropie la doar 2 puncte de Dodești, iar în ultimele două etape ar avea două meciuri decisive, cu Vulturești și Perieni.

ECHILIBRATE… Restanțele din Liga 4, decisive pentru calificarea în play-off. Pentru a asigura o luptă echitabilă în finalul sezonului regular, AJF Vaslui a decis ca toate meciurile restante să se dispute înaintea ultimelor două etape ale sezonului regular.

Astfel, la finalul acestei săptămâni, duminică, 16 noiembrie, de la ora 11:00, se vor juca trei partide extrem de importante, care pot influența clasamentul. Comstar Vaslui, campioana în exercițiu, pleacă din postura de mare favorită în deplasarea de la Șuletea. Înaintea acestei etape, vasluienii sunt pe locul 4, cu 15 puncte, în timp ce șuletenii sunt pe ultimul loc, cu doar 3 puncte. Partida dintre Star Tătărăni și FC Ghergheleu se anunță una foarte interesantă. Cele două formații sunt despărțite în clasament de un singur punct, iar echipa care va reuși să se impună va avea șanse reale în lupta pentru „Top 6”. FC Ghergheleu e pe 7, cu 9 puncte, în timp ce Tătărăniul ocupă poziția a 8-a, cu 8 puncte. Și confruntarea dintre CSO Negrești și Viitorul Văleni are o miză importantă. Negreștenii (8 puncte, locul 10) știu că doar victoria le mai poate păstra speranțele pentru play-off, o reușită urmând să-i apropie la doar trei puncte de locul 6. În aceeași situație se află și Văleniul, care are 8 puncte și se află pe locul 9. Ultimele două etape ale sezonului regular din Liga 4 vor avea loc pe 23 noiembrie (etapa a 10-a) și 30 noiembrie (etapa a 11-a).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button