Local

Ce pronostic face Adrian Porumboiu pentru mâine, în confruntarea de la Zinica, dintre România și Bosnia-Herțegovina? Acesta spune cine va marca pentru Naționala noastră!

PRONOSTIC… Declarații incendiare ale fostului arbitru internațional Adrian Porumboiu înainte de meciul Naționalei noastre de fotbal, care are nevoie ca de aer de o victorie în Bosnia-Herțegovina mâine seară. Porumboiu crede că România va bate cu 2-1 și golurile noastre vor fi marcate de Bârligea și apoi golul victoriei de vasluianul Louis Munteanu, jucător pe care Mircea Lucescu îl va băga din repriza a doua. Acestea sunt previziunile fostului finanțator al FC Vaslui, care spune că chibiții de fotbal au greșit atunci când l-au criticat pe Bârligea după ce a fost eliminat în ultimul meci de campionat cu Hermannstadt, dintr-un clinci cu arbitrul partidei: “Ar trebui să punem punct în povestea cu Bârligea de la Hermannstadt. Atâta demagogie exista în rândul unora sau altora, când vorbim de un jucător care a greșit?! Dar dacă ne gândim cu sufletul și inima la ce urmează mâine seară, normal trebuie să trecem peste, fără să-l criticăm. Poate va da două goluri Bârligea și m-aș ruga pentru asta”, a spus Porumboiu enervat de modul cum a fost tratat atacantul cel mai în formă al României, după greșeala de la Sibiu.

Porumboiu spune că meciul din Bosnia-Herțegovina e crucial pentru fotbalul românesc care trebuie să ajungă la Mondialul din 2026, ce se va juca în trei țări, Canada, SUA și Mexic. Acesta a îndrăznit și un pronostic, 2-1 pentru România cu golul victoriei marcat de Louis Munteanu, însă spune că și un egal este suficient pentru a intra la baraj de pe locul II. “Avem șansă. Cât ai șansă, trebuie să ți-o joci până la capăt, până la ultima picătură, până la ultima secundă. ~n primul rând: noi ne putem califica de pe primul loc, așa într-un procent de sub 1%, chiar dacă e mic el există, dar trebuie să câștigăm mâine sau mergem la baraj de pe locul II, unde poți să ai șanse să joci contra unei echipe clasate de pe locul doi, unele dintre ele chiar accesibile pentru calificare, dar mai avem și a treia șansă prin Liga Națiunilor și aici ne vom întâlni cu o echipă de top din Europa. Eu cred că nu vom pierde mâine! Înclin și-mi doresc o victorie din toată inima, dar niciun egal nu e de aruncat. Dar eu merg pe victorie și chiar merg și pe gol marcat de Bârligea”, a spus Adrian Porumboiu. Acesta a completat și procentul în care crede în victoria României în Bosnia: “Mi-aș dori 60% victoria și 40% egal. E un meci de răscruce pentru fotbalul românesc”.

Porumboiu crede că Bârligea va fi titular, iar rezerva lui, Louis Munteanu, va marca golul victoriei în repriza a doua

“Mircea Lucescu va începe titular cu Bârligea, fiindcă nu are cu cine altcineva. Mai este Louis Munteanu. M-aș bucura ca acest copil să rămână acolo sus, dar acum a coborât. E de-al nostru, e de aici din Vaslui, dar cred că îi lipsește ceva și anume o educație de sportiv adevărat și să țină cont de faptul că talentul îl ai, dar el poate să dispară! Dacă nu a înțeles că trebuie să ducă o viață supra-sportivă și să ia ca jucător nu 30-40.000 de euro pe lună, ci 200.000 de euro, e problema lui. Dar și educația crează multe sincope la nivelul oricărui jucător și nu mă refer în mod expres la Louis Munteanu. Părerea mea e că Mircea Lucescu îl va băga pe Louis Munteanu în repriza a doua și va marca și el, alături de Bârligea, golul victoriei”, a spus fostul mare arbitru internațional.

Cât contează mâine inspirația lui Mircea Lucescu?

Adrian Porumboiu a spus că meciul de mâine nu este doar un duel al antrenorilor și crede că Mircea Lucescu va ști cum să-și motiveze jucătorii: “Astfel de meciuri depind într-o măsură mai mică de antrenor. ~ncărcătura este fantastică și depinde de nucleul de jucători, de ziua care o prinde fiecare dintre ei. Antrenorul are meritul lui cum pregătește echipa, cum o așază în teren, cum studiază părțile slabe ale echipei adverse, dar Bosnia-Herțegovina este o echipă care poate fi bătută”.

Adrian Porumboiu, sfat pentru suporteri: “Să nu încerce să-și încerce mușchii în Bosnia-Herțegovina că acolo ăia sunt răi”

Porumboiu nu crede că jucătorii Naționalei noastre vor fi copleșiți de atmosfera incendiară din stadionul “Bilino Polje” din Zenica. “Stadionul are o capacitate mică, de 15.000 de locuri, nu de 60-70.000. Publicul lor va avea o duritate și o gălăgie din asta care nu impresionează niciun jucător de-al nostru. {i-n România sunt meciuri cu 40-50.000 de spectatori. N-o să le fie lor frică acolo. Am fost observator acolo la un meci, imediat după ce a început războiul din Iugoslavia, unde juca OFK Beograd cu o echipă din Bosnia. Doamne ferește! Eu n-am văzut așa ceva niciodată. S-a oprit meciul de vreo 20 de ori. Observator de meci era șeful Poliției din Manchester. Trăgeau ca la Kiev acum, cu rachete, cu borduri. Vorbea la UEFA din 10, în 10 minute. Meciul trebuia să se joace. Până la urmă a bătut OFK Beograd cu 6-0 și meciul s-a mai domolit. Recomandarea mea pentru suporterii români care merg în Bosnia-Herțegovina este să nu încerce să-și umfle mușchii pe acolo, că ăia sunt mai răi ca noi, mai violenți”.

 

Back to top button