O primărie din județ a reușit să ducă birocrația la ultima limită a absurdului. Cererea depusă de o cetățeancă a fost respinsă pentru că nu dăduse suficiente detalii. Când a revenit cu cele cerute, nu i s-a mai răspuns deloc. De aproape doi ani, femeia cere instanței să oblige primăria să-i dea câteva hârtii trase la xerox.
În octombrie 2023, V.S. a cerut primăriei Ungheni eliberarea unor copii conforme cu originalul după înregistrările din Registrul agricol pe anii 1959 și 1961 ale proprietăților deținute de părinții ei și alți membri ai familiei. Ulterior, în fața instanței, reprezentanții primăriei aveau să spună că femeia nu indicase clar titularii rolului agricol. Aceasta, deși aceștia erau nominalizați chiar la începutul cererii: „Subsemnata V.S., fiica lui … și …”. Ea a revenit însă asupra cererii în mai multe rânduri, tot fără a primi vreun răspuns. În cele din urmă, ea s-a adresat instanței.
Deși solicitarea femeii putea fi rezolvată în cinci minute, primăria comunei și-a apărat cu îndârjire decizia de a nu răspunde. A invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de obiect a cauzei, excepția lipsei capacității de folosință a primăriei, ca și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a comisiei locale de fond funciar și a primarului. Nici magistrații Tribunalului nu au fost mai dispuși să soluționeze problema banală ridicată de femeie. Ei au invocat din oficiu excepția tardivității depunerii plângerii în instanță. În aprecierea lor, era vorba de o cerere făcută primăriei pe legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și de o plângere de contencios administrativ. Femeia ceruse primăriei Ungheni, pe 24 octombrie 2023, copii după niște acte. Primăria avea obligația să-i răspundă în termen de 30 de zile, adică până pe 24 noiembrie. Dacă nu o făcea, femeia se putea plânge instanței în următoarele 30 de zile, adică până pe 24 decembrie. V.S. depusese plângerea în instanță pe 5 ianuarie 2024, deci tardiv…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/limitele-absurdului-testate-de-o-primarie-din-judetul-iasi-o-cerere-ce-putea-fi-rezolvata-in-5-minute-s-a-transformat-din-ambitie-intr-un-proces-de-ani-buni–1813370.html