Local

Zece liceeni si cinci studenti cu rezultate bune la învãtãturã pot accesa bursele oferite de Episcopia Husilor, în memoria Episcopului Ioachim Mares

SPRIJIN… Liceenii si studentii din judetul Vaslui, care învatã bine si care, în ciuda dorintei lor de a persevera pe drumul educatiei, posibilitãtile familiilor de a-i sustine rãmân limitate, trebuie sã stie cã Episcopia Husilor le vine în ajutor. Si în acest an, Episcopia oferã pentru liceeni zece burse de câte 400 de lei, lunar, pe tot parcursului anului scolar, precum si cinci burse, pentru studenti, în valoare, fiecare, de câte 600 de lei. Pentru ca acest ajutor financiar sã ajungã la cei mai îndreptãtiti elevi si studenti, se va face un concurs de dosare, dupã un regulament pe care fiecare dintre cei interesati îl pot gãsi pe site-ulepiscopiahusilor.ro. Cert este cã dosarele se pot depune pânã la data de 3 decembrie, pe 4 decembrie se va afusa selectia dosarelor, iar pe 5 decembrie, în prag de Mos Nicolae, cei zece liceeni merituosi si, respectiv cei cinci studenti selectati, vor primi în dar bursele atât de necesare.

La initiativa Preasfintitului Pãrinte Ignatie, Episcopia Husilor continuã programul de burse pentru elevi de liceu si studenti „Episcopul Ioachim Mares” si în anul scolar si universitar 2025-2026. Programul de burse poartã numele vrednicului de pomenire Episcopul Ioachim Mares, cel prin care Eparhia Husilor a fost reactivatã în anul 1996, ca omagiu adus mostenirii spirituale, culturale si edilitare lãsate tuturor credinciosilor din judetul Vaslui. Bursele acordate în acest program încurajeazã studiul si performantele educationale, ele fiind adresate elevilor de liceu si studentilor cu rezultate scolare deosebite, cu domiciliul în judetul Vaslui. Centrul Eparhial Husi scoate la concurs 10 burse pentru elevii de liceu, a câte 400 lei lunar, si 5 burse pentru studenti, a câte 600 lei lunar, pe parcursul întregului an scolar si universitar. Acest proiect se alãturã celorlalte programe de burse sociale sau de studiu: „Bratele Pãrintesti” (90 de beneficiari, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxã Românã a Italiei) si „Axios” (10 beneficiari, în parteneriat cu Asociatiile NEPSIS si AXIOS ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale), prin care încercãm sã venim atât în sprijinul celor aflati în risc de abandon scolar, cât si a celor care au rezultate educationale deosebite”, au transmis reprezentantii Episcopiei Husilor, într-un comunicat publicat pe episcopahusilor.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button