Un martor povesteste la Tribunal cum a ajuns Buzatu la Cârja, locul de unde a umflat un portbagaj de bani
ZIUA PESCARILOR… Tribunalul Vaslui a audiat, miercuri, un nou martor din dosar. De data aceasta, martorul a povestit cum a ajuns Dumitru Buzatu pe balta de la Cârja, la pescuit, alãturi de el si de directorul DGASPC, Dragos Cazacu. De asemenea, martorul povesteste când a avut loc întâlnirea dintre Dumitru Buzatu si Emil Savin si cum acesta din urmã a oferit „musafirilor” o masã caldã si un sprit, deoarece era ziua de nastere a fiicei sale.
Încet, încet, tabloul spãgii primite de Dumitru Buzatu în portagajul masinii de serviciu începe sã prindã si mai mult contur. Si asta dupã ce magistratii Tribunalului Vaslui au audiat încã un martor. Acesta a povestit cum a ajuns fostul presedinte al CJ Vaslui la celebra deja partidã de pescuit care s-a încheiat cu descinderile procurorilor anticoruptie. Martorul a povestit cã a vorbit la telefon, cu o zi înainte, cu Emil Savin si l-a întrebat pe acesta dacã a doua zi este liber un anume foisor construit pe malul bãltii, pentru vrea sã vinã la pescuit, împreunã cu Dragos Cazacu. Savin i-a spus cã poate veni, dar sã îl invite si pe Dumitru Buzatu, pentru cã are ceva de rezolvat cu acesta. „Am ajuns dimineatã, împreunã cu Dragos Cazacu, pe baltã. În cursul zilei a venit si Savin si m-a rugat sã-l sun pe Dumitru Buzatu sã vinã si el pe baltã si sã se întâlneascã amândoi. Plus cã dã o masã caldã si un sprit pentru cã este ziua de nastere a fiicei lui. Am pescuit împreunã cu Dragos pânã pe la 14.00 când a venit Emil Savin si mi-a spus sã-l sun pe Dumitru Buzatu pentru cã trebuie sã ajungã mâncarea. A plecat dupã mâncare si, când s-a întors mi-a spus, din nou, sã-l sun. În jur de 15.00 – 16.00, a ajuns si Dumitru Buzatu. Am stat de vorbã toti trei, discutii generale, apoi cei doi s-au retras sã discute amândoi. La mine tocmai trãgea un peste la unditã asa cã m-am retras. Cât au mai stat ei de vorbã, eu am mai prins doi pesti, apoi au venit la foisor. Am mâncat si apoi Savin a spus cã el trebuie sã plece la Brasov, sã ajungã la timp la ziua fiicei lui. Spre searã, am strâns sculele sã plecãm acasã. Eu am urcat în prima masinã, o autoutilitarã a fiului meu, condusã de cãtre Ana Obreja. Ar fi trebuit sã o conducã Dragos Cazacu, dar acesta era euforic, dupã ce a bãut. În spate, era masina de serviciu a lui Dumitru Buzatu, condusã de soferul lui. Când am iesit din fermã, am fost opriti de cãtre procurorii DNA. Ne-au dat jos din masinã, ne-au spus sã punem telefoanele pe masinã si mâinile. Nu am auzit mare lucru despre ce s-a discutat. Spre final, am auzit doar pe cineva întrebând dacã s-a numãrat bine”, a povestit, în fata judecãtorilor, martorul audiat ieri.
