Întâlnire surprinzător de cordială între Donald Trump şi noul primar al New Yorkului, după teniunile din campania electorală
Întâlnire neaşteptat de cordială vineri, la Casa Albă, între Donald Trump şi noul primar al New Yorkului, Zohran Mamdani, dat fiind că preşedintele l-a contestat pe acesta vehement pe tot parcursul campaniei electorale.
America a fost vineri, 21 noiembrie, cu ochii pe Casa Albă, acolo unde Donald Trump l-a primit, în Biroul Oval, pe Zohran Mamdani, proaspăt ales primar al New Yorkului, în contextul în care preşedintele american ameninţa că va tăia finanţarea oraşului dacă newyorkezii îl vor alege.
În acest context, întâlnirea dintre ei a fost una neaşteptat de cordială: Donald Trump i-a întins mâna proaspătului primar musulman şi i-a promis ajutor în eforturile sale de a transforma metropola într-un oraș „puternic și foarte sigur”, potrivit abcnews.
Întâlnirea, calificată de ambele părți drept „productivă”, marchează un moment cu totul neașteptat, în condițiile în care, în campania electorală, Donald Trump îl etichetase pe Mamdani drept „comunist pur” şi existau la un moment discuţii în rândul administraţiei privind retragerea cetăţeniei acestuia.
„Cred că veți avea, sper, un primar excelent. Cu cât va avea mai mult succes, cu atât eu voi fi mai mulțumit”, a declarat președintele în timpul conferinţei de presă, subliniind că administrația sa îl va ajuta „să împlinească visul tuturor – un New York puternic și sigur”.
La rândul său, Zohran Mamdani, democrat și socialist revendicat, a descris întrevederea drept „foarte productivă”, afirmând că a venit pregătit pentru „orice s-ar fi întâmplat”.
În fața presei, Donald Trump a calificat întâlnirea drept „o super reuniune” și l-a felicitat pe noul edil pentru „o campanie incredibilă”.
„Vrem ca orașul pe care îl iubim toți să aibă succes. Îl vom ajuta să realizeze visele newyorkezilor”, a insistat liderul american, în timp ce noul primar al New York-ului a transmis că apreciază disponibilitatea președintelui și că așteaptă cu interes o colaborare în vederea „creșterii accesibilității orașului”…https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/intalnire-surprinzator-de-cordiala-intre-donald-2488973.html