Accident rutier în Târgu-Neamț; doi șoferi și un bebeluș de 3 ani, răniți
P
olițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au intervenit sâmbătă, în jurul orei 20.40, la un accident rutier produs pe strada Ștefan cel Mare.
Din primele verificări, anchetatorii au stabilit că o tânără de 26 de ani, din Vânători-Neamț, care conducea un autoturism pe artera menționată, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare. Autoturismul acesteia a intrat în coliziune cu un vehicul aflat în depășire regulamentară, condus de un tânăr de 18 ani, din Petricani, informează IPJ Neamț.
În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți, iar un bebeluș de 3 luni, aflat în mașină, a suferit de asemenea leziuni.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii accidentului, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, arată sursa citată…https://agerpres.ro/social/2025/11/23/accident-rutier-in-targu-neamt-doi-soferi-si-un-bebelus-de-3-ani-raniti–1505343