Încă o condamnare definitivă pentru Nicolas Sarkozy
Curtea de Casaţie de la Paris a confirmat miercuri condamnarea fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy în dosarul finanţării campaniei sale electorale din 2012, a doua condamnare penală definitivă din cazierul judiciar al fostului şef al statului francez, transmit AFP, DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Sarkozy (70 de ani) fusese condamnat pe 14 februarie 2024 la un an de detenţie, pentru finanţarea ilegală a campaniei sale pentru scrutinul prezidenţial din 2012, pe care l-a pierdut.
Fostul preşedinte nu va trebui să efectueze pedeapsa în închisoare în urma hotărârii de miercuri. Un judecător urmează să decidă tipul de sentinţă alternativă, ce ar putea include purtarea unei brăţări electronice.
Cazul actual se referă la o regulă ce limitează cheltuielile din campania electorală, pentru a crea mai multă echitate între candidaţi, şi este separat de un alt dosar, referitor la implicarea lui Sarkozy într-o organizaţie penală în legătură cu presupusele fonduri de campanie de la fostul lider libian Muammer Gaddafi.
El a primit o condamnare de cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat după trei săptămâni, în aşteptarea apelului, care va începe în 16 martie 2026.
Fostul președinte conservator, acum în vârstă de 70 de ani, fusese încarcerat pe 21 octombrie, după ce un tribunal îl găsise vinovat în septembrie de participare la o organizaţie infracţională. Condamnarea a fost legată de finanţarea campaniei sale victorioase din 2007, când Sarkozy şi apropiaţi ai săi au încercat activ să obţină sprijin financiar de la regimul libian al lui Muammar al-Gaddafi…https://hotnews.ro/inca-o-condamnare-definitiva-pentru-nicolas-sarkozy-un-judecator-va-decide-cum-va-executa-pedeapsa-2117063