Local

Poliția Animalelor a făcut percheziții la familia doctorului Păun, considerat „Îngerul Morții” în lumea câinilor, taman când opinia publică e oripilată de faptele unor “dulăi” care au sfâșiat o bătrână

PERCHEZIȚII, ÎNMORMÂNTĂRI ȘI PROIECTE DE LEGI...În Parlament, a fost depus un proiect de lege privind interzicerea eutanasierii câinilor fără stăpâni. La Vaslui, în forță, Poliția Animalelor lucrează la un dosar unde un doctor veterinar a eutanasiat peste 7.000 de câini și este acuzat că în padocul său privat, câinii sunt tratați cu cruzime. La Bunești- Averești, o bătrână tocmai a fost înmormântată după ce câinii i-au mâncat o mână

UCIGAȘI PLĂTIȚI DIN BANI PUBLIC

PROBLEMĂ… Se fac mai multe anchete după ce săptămâna trecută, trupul unei femei în vârstă de 83 de ani, din comuna Bunești Averești, a fost găsit sfârtecat, cel mai probabil, de o haită de maidanezi. Acest caz face parte dintr-un lung șir de incidente care arată, fără putință de tăgadă, că problema câinilor fără stăpân este una cât se poate de serioasă în județul Vaslui. Pentru a ține sub control acest fenomen, primăriile vasluiene alocă sume foarte mari pe servicii de prindere, transport și gestionare a populației canine însă, așa cum arată și incidentul de la Bunești-Averești, rezultatele sunt departe de a fi satisfăcătoare. De ani de zile se dovedește că prinderea și uciderea în masă a câinilor este, pe lângă imorală și crudă, și complet ineficientă. Așa s-a născut o afacere extrem de profitabilă, fie prin gestionarea directă a câinilor fără stăpân, prin serviciile publice ale primăriilor, cum este cazul municipiului Vaslui, prin societatea Goscom, fie prin încheierea de parteneriate cu SRL-uri, în scopul capturării și uciderii animalelor, cum a ales să procedeze Primăria Bârlad. Datele oficiale arată că în perioada noiembrie 2018-noiembrie 2025, în județul Vaslui s-au cheltuit bugete de ordinul milioanelor de euro pentru gestionarea câinilor fără stăpân, însă cu toate acestea, în fiecare an, numărul persoanelor care ajung la spital cu plăgi provocate de aceste animale este în creștere. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Vaslui, în ultimii doi ani, 148 de persoane au primit îngrijiri medicale în Unitatea de Primiri Urgențe după ce au fost mușcate de câini. La Bârlad, situația este și mai gravă. Această industrie costisitoare, dar ineficientă a gestionării maidanezilor, a intrat, zilele trecute, în atenția polițiștilor de la Protecția Aminalelor, iar principalul vizat a fost medicul veterinar Ioan Păun, cel care administrează Asociația “Sprijină Câinii”. La începutul săptămânii, acesta s-a trezit cu polițiștii la ușă, oamenii legii având mandat pentru efectuarea unei percheziții domiciliare. Medicul veterinar a intrat pe radarul polițiștilor după ce o asociație din Iași, care a adoptat câini de la adăpostul medicului de la Bălteni, a reclamat că spațiul respectiv a fost transformat într-un adevărat lagăr pentru animalele fără stăpân.

Potrivit datelor statistice, județul Vaslui se află pe locul trei pe țară, după Giurgiu și Vrancea, în clasamentul numărului de câini eutanasiați, cu 7.764 de exemplare. În funcție de sumele contractate pentru serviciile prestate, topul operatorilor care gestionează situația câinilor fără stăpân din județul Vaslui este condus de Asociația “Sprijină Câinii”, administrată de medicul veterinar Ioan Păun, care are contracte cu mai multe primării. Păun și-a câștigat poziția de lider datorită faptului că oferă întreg lanțul de servicii, de la capturare până la eutanasiere. Printr-o pură coincidență, deși sunt mai puțin numeroși, se pare că primarii liberali din județul Vaslui au fost mult mai preocupați de gestionarea câinilor fără stăpân, semnând contracte, în ultimul an, în valoare de 2,4 milioane de lei cu operatorii care oferă aceste servicii. Primarii social-democrați au semnat contracte în valoare de 1,2 milioane lei, iar cei doi primari AUR au alocat doar 51.850 lei pentru rezolvarea acestei probleme. În ceea ce privește sumele alocate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, se pare că cei mai scumpi maidanezi sunt în comunele Bălteni (138 lei per locuitor), Drânceni (83 lei per locuitor) și orașul Negrești (70 lei per locuitor). În privința valorii contractelor, cei mai mulți bani au fost alocați, în ultimii ani, de Primăria Municipiului Bârlad (3,4 milioane lei), urmată de Primăria Orașului Negrești (525.000 lei) și Primăria Drânceni (328.000 lei).

149 de contracte finanțate din bani publici

Informațiile publicate pe un site care ține evidența câinilor fără stăpân arată că Asociația “Sprijină Câinii” are semnate 149 de contracte cu diferite UAT-uri din țară, din județe precum Brăila, Buzău, Harghita, Tulcea și, desigur, Vaslui. În perioada ianuarie 2020-decembrie 2024, această asociație ar fi capturat 8.195 de câini maidanezi, din care 7.562 au fost eutanasiați sau au murit din alte cauze, rezultând o rată de mortalitate de 92%.

“Genocid finanțat din bani publici”

Cifrele de mai sus au intrat și în atenția Asociației “Save our Paws” din Iași, care în luna august a acestui an a cerut instanței, nici mai mult, nici mai puțin decât dizolvarea Asociației “Sprijină Câinii” a medicului veterinar Ioan Păun, pe motiv că în adăpostul de la Bălteni are loc un adevărat “genocid” al animalelor. Pentru că procesul este de lungă durată, Emma Stratulat, șefa asociației ieșene, a solicitat, prin ordonanță președințială, ca în padocul de la Bălteni să nu mai fie eutanasiați câini. Pe 7 octombrie, Judecătoria Vaslui a decis să respingă, ca neîntemeiată, cererea asociației din Iași, însă la instanța superioară, judecătorii au admis apelul și astfel au interzis eutanasierea maidanezilor cazați în padocul de la Bălteni. Într-un interviu acordat site-ului veterinarul.ro, Emma Stratulat a explicat și care au fost motivele care a determinat-o să întreprindă acest demers. “Acest proces a început dintr-o durere adâncă. Nu am mai putut suporta suferința animalelor, numărul uriaș de câini care își pierdeau viața în tăcere și indiferență. Am strigat ani de zile către autorități, am trimis adrese, dovezi, apeluri la empatie, dar am fost ignorați. În acel moment, am înțeles că, dacă vrem ca ceva să se schimbe cu adevărat, trebuie să acționăm legal. A fost singura cale rămasă pentru a opri moartea lor. Am realizat că e nevoie de o intervenție legală în clipa în care toate răspunsurile primite de la autorități erau vagi, ambigue și nu duceau nicăieri. Situația din adăpost devenea tot mai gravă, condițiile tot mai inumane, iar câinii continuau să sufere. Atunci am înțeles că, dacă doar cerem și așteptăm, nu se va schimba nimic. Era timpul să acționăm ferm, prin lege. În prima fază, am depus o cerere de dizolvare a Asociației “Sprijină Câinii”, având în vedere neregulile grave și lipsa respectării legislației privind protecția animalelor. Ulterior, pe fondul acestei acțiuni, am solicitat o ordonanță președințială prin care să fie oprite imediat eutanasierile din adăpostul Bălteni. Ne-am bazat pe documente, martori și prevederile clare ale legii, care spun că viața unui animal nu poate fi tratată ca un detaliu administrativ. Decizia pronunțată de Tribunalul Vaslui stabilește, prin ordonanță președințială, suspendarea tuturor eutanasierilor din adăpostul privat administrat de Asociația “Sprijină Câinii”. Impactul imediat ar fi trebuit să fie oprirea completă a eutanasierilor, adică niciun câine din acel adăpost nu mai avea voie să fie ucis până la decizia finală a instanței. Hotărârea trebuia să fie o gură de aer pentru acele suflete. Din păcate, realitatea nu a reflectat pe deplin ceea ce s-a decis. Deși instanța a spus stop, am constatat că, în teren, lucrurile nu s-au oprit imediat. Iar acest lucru arată cât de multă nevoie este de supraveghere și responsabilitate reală. Legal, însă, această hotărâre reprezintă o confirmare juridică a faptului că există motive temeinice de îngrijorare legate de modul în care era gestionat acel adăpost”, a declarat președința Asociației “Save our Paws” din Iași.

“O acțiune concertată împotriva mea”

Contactat telefonic de redactorii Vremea Nouă, medicul veterinar Ioan Păun a recunoscut că lovitura primită în instanță este una grea pentru asociația lui. “Am primit un pumn în plex, iar acum încercăm să supraviețuim la acuzele care ni se aduc. Am fost acuzați că asociația noastră nu ar trebui să se ocupe de gestionarea câinilor fără stăpân, că se întâmplă tot felul de lucruri la adăpostul de la Bălteni. Vom întreprinde și noi demersuri, pentru că încă de la înființare, prin statut, ne-am luat angajamentul că vom lupta pentru reducerea numărului de câini de pe străzi. Acum cu toții observăm că în România s-a pornit un val al iubitorilor de animale, care vor doar sterilizarea câinilor, nu și eutanasierea lor. În privința câinilor din adăpostul nostru, marea lor majoritate au fost dați către asociații, care i-au trimis în toate colțurile lumii, Franța, Marea Britanie, Germania. Sunt foarte puține adopții de la persoane fizice. Avem foarte multe feedback-uri pozitive, multe mesaje de mulțumire, pentru că noi tot timpul am militat pentru adopție. Am făcut nenumărate apeluri ca oamenii să nu își mai abandoneze animalele, am transmis multe mesaje educative. Din păcate, sunt unii care cred că nu omul, ci câinele e cea mai importantă ființă de pe pământ. Este treaba lor, e libertatea fiecăruia să creadă ce vrea, însă cineva trebuie să se ocupe și de gestionarea acestor animale fără stăpân, pentru a nu ne mai confrunta cu tragedii precum cea de la Bunești-Averești, sau de la Mărășești, județul Vrancea, unde un băiețel în vârstă de 3 ani a fost ucis de câini”, a declarat medicul veterinar Ioan Păun.

Eutanasierea, doar cu acordul primarului UAT-ului de pe raza căruia a fost ridicat câinele  

Președintele Asociației “Sprijină Câinii” a dezvăluit și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze din momentul în care câinele ajunge în adăpostul său de la Bălteni. “Obligația noastră este să îl cazăm 14 zile lucrătoare în adăpost. A doua sau a treia zi după capturare, trebuie să îl postăm pe rețelele de socializare, în speranța că va fi revendicat sau adoptat. După 14 zile lucrătoare, câinele fiind prins pe raza unui UAT, eu am obligația să înștiințez primăria UAT-ului respectiv de expirarea acelei perioade de cazare, primarul sau persoana împuternicită de el urmând să semneze fișele de eutanasiere. Acea fișă este ca un ordin pe care sunt obligat de lege să îl pun în aplicare”, a mai precizat medicul Ioan Păun.

Dosar penal întocmit de poliție

Pe lângă întreruperea activității adăpostului de Bălteni, medicul veterinar, Ioan Păun, s-a trezit și cu poliția la ușa casei sale, pentru percheziții domiciliare. Acesta s-a ales și cu dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept. “La data de 24 noiembrie 2025, polițistii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în municipiul Vaslui. Ca urmare a activității au fost ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă. În această cauză penală sunt continuate cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de art. 25 din Legea 205/2004”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

O nouă lege care oferă dreptul la viață fiecărui câine sănătos

Un proiect legislativ care interzice eutanasierea câinilor sănătoși din adăposturi a fost depus săptămâna aceasta, la Parlament, de către deputatul PNL, Andrei Baciu. Astfel, câinii din adăposturi care nu sunt adoptați ar putea scăpa de eutanasiere, potrivit proiectului la care au lucrat peste 150 de organizații. Datele furnizate de “Respect pentru Animale”, arată că în ultimii 20 de ani, România a cheltuit peste 1,3 miliarde de euro pe servicii de eutanasiere. Ei spun că sterilizarea a aproximativ 268 de mii de câini, adică peste 5% din întreaga populație canină din România, ar costa circa 13 milioane de euro. „Practic, acesta este primul lucru pe care vine să îl rezolve acest proiect legislativ. Să standardizeze un fel de organizare administrativă, astfel încât Consiliile Județene, Consiliile Locale, să înființeze autoritățile necesare pentru gestionarea și pentru protecția animalelor cu un serviciu special dedicat pentru gestionarea câinilor fără stăpân. E vorba de tranziția de la metoda barbară folosită în continuare astăzi, eutanasierea câinilor sănătoși, care vedem că nu prea a produs rezultate, la o soluție modernă, eficientă, care și-a demonstrat eficacitatea în toate statele europene. Vorbim aici, sigur, de sterilizarea și microciparea tuturor animalelor și a câinilor fără stăpân”, a declarat deputatul liberal Andrei Baciu. Proiectul prevede și ca autoritățile, în speță poliția locală, să poată interveni în cazurile în care sesizează că viața unui animal este pusă în pericol, în cazurile de cruzime sau cele de violență gravă împotriva animalelor, fără să fie nevoie de mandat, ceea ce, potrivit legislației actuale, este imposibil. Prinderea și eutanasierea unui câine, costă statul în acest moment, chiar și 1.700 de lei. Potrivit legii actuale, padocurile au obligația legală de a-i ține 14 zile lucrătoare. Noul proiect legislativ oferă dreptul la viață oricărui câine sănătos.

“Câinele trebuie să fie asumat de către o persoană responsabilă”

OPINIE…Medicul Ioan Păun nu vede cu ochi buni noul proiect depus în Parlament pentru că el nu nu va face nimic altceva decât să încurajeze abandonul. “ Din punctul meu de vedere, să crești și să îngrijești un câine n-ar trebui să vină dintr-o obligație, alegi să faci asta pentru că îți place și vrei să faci lucrul acesta. La ora actuală, din ce știu, statul nu obligă pe niciun cetățean al acestei țări să țină un câine, doi, trei sau șapte. E o chestiune de voință. Ori dacă tu optezi să ai un câine, acest lucru trebuie să vină și cu anumite responsabilități, cum ar fi microciparea lui, sterilizarea, îngrijirea lui. Ceea ce se încearcă acum să se facă este ca și cum eu mi-aș lua un autoturism marca Mercedes, ultimul tip, iar apoi aș cere statului să îmi plătească rovinieta și asigurarea. Noi avem acum o lege în vigoare care obligă proprietarul să aibă grijă de câinele său! De ce nu mergem să îl luăm pe proprietar de guler când îi găsim câinele abandonat pe străzi, că legea ne permite acest lucru? Probabil din rațiuni electorale, pentru că unii își doresc să fie votați în tot felul de funcții. Nu văd cu ochi buni proiectul depus zilele acestea în Parlament pentru că el nu face altceva decât să încurajeze nerespectarea legii. Eu aș modifica legea 205, cea a câinilor cu stăpân, în sensul că aș da posibilitatea oricărui cetățean să-și ia câine. E foarte bine dacă vrei să te ocupi de creșterea și îngrijirea unui astfel de animal. Dacă vrei al doilea câine, eu aș impune o taxă care ulterior să crească direct proporțional cu numărul exemplarelor. La ora actuală, statul nici nu-i pedepsește pe cei care nu fac microciparea și sterilizarea câinilor, nici nu-i descurajează pe cei care au câte 4-5-6 exemplare și așa ne trezim în situația de a ne mai fi frică să mergem pe străzi. La cum se mișcă lucrurile acum, în această situație vom ajunge, să ne confruntăm cu din ce în ce mai multe situații ca cea de la Bunești Averești, unde o bătrână a fost sfârtecată de câini”.

Goscom, exemplu de bună practică

AȘA DA… Atunci când vine vorba despre gestionarea câinilor fără stăpân, județul nostru are un exemplu bun de urmat, iar el se numește Goscom. Societatea aflată în subordinea Consiliului Local Vaslui a reușit, în ultimii ani, să facă față numărului foarte mare de animale abandonate, chiar dacă asta a implicat inclusiv creșterea capacității de cazare a adăpostului de la Termica. Pe viitor, într-un parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui, instituția condusă de Lucian Braniște are în vedere construirea unui nou adăpost pentru câinii fără stăpân, în zona Paiu, investiție care va corespunde celor mai aprige exigențe.

Tot mai mulți vasluieni ajung la spital, mușcați de câini

STATISTICĂ… Dincolo de activitatea mai mult sau mai puțin legală din adăposturile de animale, un lucru este cert: de la an la an, tot mai mulți vasluieni ajung la spital, cu plăgi provocate prin mușcături de câini. La Spitalul Județean de Urgență Vaslui, anul trecut, 77 de persoane mușcate de câini au solicitat îngrijiri de specialitate, iar anul acesta, până pe 25 noiembrie, au fost înregistrate 71 de cazuri. La Bârlad, situația se prezintă și mai rău. Potrivit conducerii unității medicale, în anul 2024 nu mai puțin de 377 de persoane au fost vaccinate antirabic, anul acesta, numărul lor crescând la 423.

1 comentariu

  1. E plin Negrestiul de câini vagabonzi!
    PLIN!
    Si mai afli ca s-au cheltuit 525.000 lei !
    Acum câinii vagabonzi rup pungile de gunoaie scoase in fata porților de catre cetateni.
    Primarie ca la nimeni la Negresti! Doar amantlacuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button