IasiMoldova

Contrabanda a explodat anul acesta pe granița de est. Aproape 11.000 de ilegalități în 10 luni: o medie de peste 35 pe zi

Peste 10.800 de ilegalități, milioane de treceri și contrabandă de zeci de milioane de lei. Cam așa arată bilanțul frontierei estice în acest an. Sunt amenințări reale, care au transformat granița României într-un adevărat focar de infracționalitate.

Aproximativ 8,5 milioane de persoane și peste 2,7 milioane de mijloace de transport au tranzitat frontiera din zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași în primele zece luni ale anului. Dincolo de cifrele uriașe ale traficului, bilanțul scoate la iveală dimensiunea alarmantă a ilegalităților.

Polițiștii de frontieră au constatat aproape 11.000 de fapte ilegale, dintre care 1.350 infracțiuni grave, precum treceri frauduloase ale frontierei, documente false, arme și muniții. Peste 5.500 de cetățeni străini au fost opriți la graniță pentru că nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. Cifrele ITPF Iași arată că migrația ilegală rămâne o amenințare constantă. În nici un an de zile 59 de persoane au fost depistate încercând să treacă ilegal frontiera, iar 40 de dosare penale au fost deschise pentru trecere ilegală și alte 10 pentru trafic de migranți.

Contrabanda a explodat în 2025

Din bilanțul polițiștilor de frontieră nu lipsește nici contrabanda cu țigări, care a explodat în acest an. Vorbim de peste 2 milioane de pachete confiscate, cu o valoare de 44,5 milioane de lei, plus 62.000 de kilograme de tutun vrac. În unele cazuri, polițiștii au fost nevoiți să apeleze chiar și la focuri de armă pentru a opri transporturile ilegale. De asemenea, traficul de droguri a adus 15 dosare penale, iar rețelele de criminalitate organizată au fost documentate în flagrant.

Însă frontiera estică a Uniunii Europene este și un teren al infracțiunilor de patrimoniu. În primele 10 luni ale acestui an, 64 de autovehicule furate, în valoare de peste 6,7 milioane de lei, au fost descoperite, majoritatea provenind din Germania, Belgia și Italia. În paralel, peste 21.700 de articole contrafăcute – haine, cosmetice  au fost confiscate, cu un prejudiciu estimat la peste jumătate de milion de lei. Nici resursele naturale nu au scăpat: 400 de kilograme de pește și peste 8.000 de metri de plase ilegale au fost ridicate de pe râul Prut, în cadrul a 151 de dosare penale pentru pescuit ilegal…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/contrabanda-si-infractionalitatea-a-explodat-anul-acesta-pe-granita-de-est-aproape-11-0000-de-ilegalitati-in-10-luni-o-medie-de-peste-35-pe-zi–1815863.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button