Un șofer s-a declarat de acord să i se recolteze sânge, dar fără ac. Nu a precizat însă cum altfel ar fi putut medicii să obțină suficient sânge pentru a-i verifica alcoolemia. Dilema a fost soluționată de judecători cu o condamnare pentru refuzul prelevării de probe biologice.
100 ml de rachiu de cazan și o bere de 0,5 litri
În seara zilei de 27 martie a anului trecut, Viorel Caloianu a fost oprit de polițiști pe când se afla pe DJ 247, pe raza comunei Dobrovăț, la volanul unui Peugeot 207. A fost testat cu aparatul Dräger, acesta indicând o concentrație a alcoolului de 0,67 mg/litru de aer expirat. Șoferul a explicat că pe timpul zilei fusese la muncă în Iași. La ora 18.00 plecase spre casă, în mașină aflându-se și fiul său de 11 ani. Ajuns în Dobrovăț, oprise la un magazin alimentar, unde băuse 100 ml de rachiu de cazan și o bere de 0,5 litri. Pornise apoi din nou spre casă, doar pentru a fi oprit de polițiști.
Inițial, șoferul s-a declarat de acord cu prelevarea de probe biologice. Când s-a văzut însă la spital, a cerut ca recoltarea să nu se facă prin folosirea unui ac, pentru că are fobie de ace și i s-ar putea face rău. A adăugat că nu făcuse niciodată analize de sânge. Medicul de gardă l-a informat că singura metodă legală de prelevare a probelor de sânge este cu ajutorul unui ac și că refuzul de prelevare a probelor biologice reprezintă o infracțiune, dar Caloianu a rămas neclintit.
Procurorii au contestat sentința
Caloianu a fost trimis în judecată în fața magistraților Judecătoriei. Aceștia au ținut cont în aprecierea pedepsei că șoferul se afla la primul conflict cu legea penală. Nu era cunoscut la serviciu ca un consumator fervent de băuturi alcoolice. Judecătorii au apreciat că o pedeapsă minimă, de un an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și jumătate este suficientă ca avertisment. Nu de aceeași părere au fost însă și procurorii, care au contestat sentința. Procesul s-a reluat ieri în fața Curții de Apel…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-sofer-banuit-ca-era-baut-si-a-dat-acordul-sa-i-fie-prelevat-sange-dar-fara-ac-judecatorii-au-rezolvat-dilema-condamnandu-l-la-un-an-de-inchisoare–1817346.html