IasiMoldova

Accident pe bulevardul Chimiei: o maşină a lovit o conductă de gaz. O persoană a ajuns la spital

Astăzi, echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit de urgență pe bulevardul Chimiei, în municipiul Iași, după producerea unui accident rutier în care un autoturism a intrat într-o conductă de gaz.

În urma impactului, o persoană a fost rănită. Victima, conștientă și neîncarcerată, a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior preluată de echipajul de prim ajutor și transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță de prim ajutor, însumând un efectiv de opt pompieri militari. Totodată, reprezentanți ai Delgaz Grid au acționat pentru asigurarea și verificarea rețelei de gaz, iar echipaje ale Poliției Locale au sprijinit gestionarea zonei.

Zona în care s-a produs incidentul a fost securizată pentru prevenirea oricărui pericol iminent, până la remedierea situației. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/accident-pe-bulevardul-chimiei-o-masina-a-lovit-o-conducta-de-gaz-o-persoana-a-ajuns-la-spital–1817711.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button