spot_img
spot_img
20.2 C
Vaslui
09-iul.-2025

Mircea Duşa (PSD): O parte din elementele programului actualului Guvern sunt preluate de la USL

- Advertisement -

Liderul deputaţilor Partidului Social Democrat (PSD) Mircea Duşa a declarat luni că şapte din măsurile prezentate de Victor Ponta la învestitura guvernului Ungureanu în Parlament au fost preluate în programul de guvernare al actualului Executiv, ceea ce reprezintă un plagiat.

„Eu, în ziua în care s-a dat votul de încredere guvernului Ungureanu, spuneam că o parte din elementele programului acestui guvern sunt elemente preluate din gândirea şi programul de dezvoltare economică şi socială al USL. Sigur că acele şapte măsuri, dacă cei de la putere consideră că sunt bune şi le-au preluat în programul lor, nu sunt decât un plagiat din programul USL şi punctul vom discuta despre ele, în parte, atunci când va fi cazul”, a spus Duşa.

Acesta a adăugat că cele şapte măsuri preluate în programul de guvernare nu vor putea duce la deblocarea lucrărilor Parlamentului, USL punând alte condiţii pentru a se reveni la viaţa normală parlamentară. „Este vorba despre condiţiile legate de funcţionarea Parlamentului, în sensul că nu mai trebuie ocolit, nu mai trebuie abuzat de angajări de răspundere, nu trebuie abuzat de ordonanţe de urgenţă, faptul că au fost modificate brutal regulamentele Camerelor, mai ales cel al Camerei Deputaţilor pentru a se recunoaşte un grup parlamentar care nu are suportul electoratului şi sigur şi acea ultimă dorinţă a noastră de sancţionare a preşedintelui Camerei pentru votul dat la legea pensiilor”, a mai spus Duşa.

Şapte din cele 15 puncte – proiect, prezentate de liderul USL Victor Ponta pe 9 februarie, cu prilejul discursului de învestitură a Guvernului, coincid cu programul de guvernare, a anunţat luni preşedintele Traian Băsescu.

La finalul unei întâlniri cu partidele din coaliţia guvernamentală, şeful statului a arătat că una dintre temele de discuţie a vizat dialogul cu Opoziţia, astfel încât parlamentarii PSD şi PNL să renunţe la grevă.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.