National

Tot ce trebuie să știi despre cum se sărbătorește Moș Nicolae

În fiecare an, Sfântul Nicolae, protectorul copiilor și al celor aflați în dificultate, deschide sezonul sărbătorilor de iarnă, readucând la viață tradiții și obiceiuri străvechi.

În folclorul românesc, Moș Nicolae este cunoscut pentru dulciurile pe care le lasă în ghetuțele copiilor cuminți și al nuielușei pentru cei obraznici.

De pildă, nuielușa de măr oferită copiilor obraznici are un rol simbolic: pusă în apă, dacă va înflori până la Crăciun, arată că Sfântul Nicolae a mijlocit iertarea.

De unde vine, de fapt, simbolul nuielușei

La primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, Sfântul Nicolae a fost recunoscut ca unul dintre marii apărători ai ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, care susținea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu însușiri supranaturale. Miza teologică era uriașă: unitatea credinței creștine.

Potrivit tradiției bisericești, Nicolae, episcop de Myra încă de la o vârstă tânără, ar fi fost atât de tulburat de învățăturile lui Arie, încât l-ar fi pălmuit în timpul disputelor. Din acest episod simbolic s-ar fi născut, în timp, obiceiul nuielușei ca semn de avertisment pentru cei neascultători, notau istorici citați de publicația Historia.

În tradiția populară românească, Moș Nicolae nu este însă o figură punitivă. El apare călărind un cal alb (simbol al primei zăpezi), ajută văduvele, orfanii și fetele sărace, este considerat ocrotitor al marinarilor, stăpân al apelor, apărător al soldaților și salvator al celor aflați în pericol.

Psiholog: Folosirea nuielușei ca formă de „corectare” de Moș Nicolae este o greșeală

Dincolo de legenda nuielușei, imaginea dominantă a Sfântului Nicolae rămâne cea a protecției, a dreptății și a ajutorului oferit celor vulnerabili.

Într-un interviu acordat „Adevărul”, psihologul Mihai Copăcianu, doctor în medicină și specialist în dependențe, atrăgea atenția că folosirea nuielușei ca formă de „corectare” de Moș Nicolae este o greșeală cu impact emoțional real asupra copilului. Mesajul transmis părinților era că : sărbătoarea nu trebuie transformată într-un instrument de pedeapsă.

„Sfântul Nicolae aduce cadouri tuturor copiilor, nu doar celor «cuminți». El nu discriminează”, explica specialistul. Condiționarea iubirii și a recompensei de un comportament „corect” transmite copilului ideea că afecțiunea se câștigă, nu se oferă necondiționat.

În mintea unui copil mic, lipsa cadoului poate fi echivalată direct cu lipsa iubirii. Mai ales în contextul social, atunci când colegii de grădiniță sau de școală vorbesc despre ce au primit, rușinea și sentimentul de excludere pot apărea rapid. „A nu primi cadou = nu mă iubește”, este traducerea emoțională simplă, dar dură, explica psihologul.

În opinia sa, corectarea comportamentelor nedorite se face în timp, prin limite, consecvență și relație, nu prin simboluri punitive legate de o sărbătoare asociată cu bucuria.

„Copiii au nevoie de siguranță și încredere mai ales atunci când greșesc”, sublinia Copăcianu, adăugând că Moș Nicolae ar trebui să vină cu daruri, nu cu pedepse…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-cum-se-sarbatoreste-2492012.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button