Guvernul Bolojan pune biciul pe vasluieni. Taxe și impozite locale dublate, începând de anul viitor
TAXE… În plin scandal legat de publicarea unui documentar privind problemele din justiție, guvernul condus de Bolojan își face treaba și pune noi biruri pe capul românilor. Cum Vasluiul este cel mai sărac județ din România, iar aici din cei 58.740 de angajați în privat, 91% sunt plătiți cu minim pe economie, poverile prin taxe și mai mari devin chinuitoare. Astfel, începând cu prima zi a anului viitor, impozitele pe locuințe se vor majora cu aproape 80 de procente, iar mașinile care poluează vor fi taxate dublu. Procentul de majorare, care include și o indexare cu inflația, a fost calculat de primarii de municipii, după o discuție cu premierul Ilie Bolojan. Taxele locale sunt stabilite și majorate prin hotărâri de consilii locale, dar în limitele impuse de lege, în acest caz Codul Fiscal. Nici cei cu mașini electrice nu scapă de plata impozitelor. Scutite până acum de impozite, posesorii vor achita un impozit de 40 de lei, iar la hibride reducerea fiscală se taie la jumătate. Asta pentru că impozitul va lua în calcul și capacitatea cilindrică, dar și normă de poluare. Vor fi taxate și mărfurile venite din afara Uniunii Europene, în coletele pe care le comandăm de exemplu din China ori Turcia. Pentru pachetele sub 150 de euro se introduce o taxă de 25 de lei. Pachetul de măsuri vine cu schimbări și pentru investitori. Dividendele, cîștigurile din burse și criptomonede vor fi impozitate cu 16%, față de 10% în prezent, iar cine va dori să-și înființeze o afacere vă trebui să asigure un capital minim de 500 de lei și să deschidă un cont bancar. Tot de la începutul anului viitor, persoanele fizice care își închiriază locuințele pe termen scurt vor avea obligația să dețină casă de marcat și să dea bon fiscal. Pe de altă parte, PSD a anunțat că vă solicita, în următoarea ședință a Coaliției, eliminarea impozitului pe solarii, sere și silozuri, inclus în pachetul doi de măsuri.
Ce spun vasluienii despre majorarea de taxe
Am întrebat vasluienii ce cred despre decizia guvernanților de a majora impozitele. “Parcă trăim în perioda fanarioților când cei care stăteau pe tronul țării inventau tot felul de biruri pentru a mai pune mâna pe bani. Așa se întâmplă și acum cu guvernanții noștri, în frunte cu Bolojan. Au bani pentru a sprijini Ucraina și Republica Moldova, dar pun piciorul pe gâtul nostru. Ai o mașină mai veche, scoți mai mulți bani din buzunar, ai o casă sau un apartament, scoți mai mulți bani din buzunar. Și, să spunem că cei care au case mari sau locuiesc la vilă, au de unde să plătească, dar ce te faci cu cei de la țară care au o pensie de câțiva bani pe care o drămuiesc pe impozite și medicamente, iar acum pur și simplu le bagă statul mâna în buzunar”, spun unii vasluieni. De asemenea, alții sunt de părere că aceste majorări de taxe nu vor scoate țara din sărăcie și nici nu vor rezolva problemele financiare. Pe lângă faptul că puterea de cumpărare a scăzut și va scădea și mai mult anul viitor, vasluienii par să înceapă să-și piardă răbdarea față de ce se întâmplă acum. “Nu știu ce să mai cred și nici ce să spun. Acum majorează taxele și impozitele fără să se gândească și la cei ca noi. Sunt în situația în care avem un singur salariu în casă și o mașină care poluează, Euro3. Dacă va crește impozitul, ce se va întâmpla? Mașina nu va mai polua? Plus că acum vor să impoziteze și solariile. Un necăjit, la țară, și-a făcut un solariu să aibe din ce trăi și tu, statul, vii să îl impozitezi. Mai rămâne să auzim de impozit și pe WC-ul din curte. Că na! Și asta e anexă!”, sunt de părere alți vasluieni.