Stația-muzeu de la metroul din Roma a fost inaugurată în apropiere de Colosseum. Exponate prezentate la o adâncime de aproape 30 de metri
În spatele porţilor de acces la metrou, călătorii pot admira, expuse în vitrine, urcioare, lămpi şi alte comori din Roma antică: staţia Colosseum şi-a deschis marţi porţile la finalul unor lucrări care au durat 13 ani şi care au reprezentat o provocare tehnologică fără precedent, informează AFP, preluată de Agerpres.
Repartizată pe patru niveluri şi ajungând până la o adâncime de 32 de metri în inima Romei antice, staţia „Colosseo-Fori Imperiali’”, care face parte din magistrala ”C” a capitalei italiene, este locul unde se intersectează transporturile moderne, arheologie şi ingineria.
Rezultat al unor realizări tehnice şi arheologice remarcabile, noua staţie oferă, în plus faţă de interconexiunea cu magistrala ”B”, şi o privire inedită asupra unui extraordinar patrimoniu, adus la lumină în timpul celor peste zece ani de săpături şi care au întârziat de mai multe ori lucrările la metrou.
În schimbul costului unui bilet (1,5 euro), călătorul pătrunde într-un spaţiu muzeal subteran, unde se află circa 350 de artefacte: urcioare şi lămpi din ceramică, o sabie din lemn din secolul al III-lea î.Hr, artefacte din bronz, statuete etc.
Puţin mai departe, un ansamblu de terme private care au aparţinut reşedinţei („domus”) unui roman bogat, perfect conservate, stau mărturie bogăţiei cartierelor din epoca republicană îngropate de împăratul Nero în vederea construcţiei Domus Aurea după incendiul izbucnit la Roma în anul 64 d.Hr.

Vestigii din epoca romană
În timpul Imperiului Roman, oraşul a fost ridicat în straturi succesive: templele şi forumurile erau construite pe fundaţiile mai vechi înainte să fie acoperite la rândul lor, creând un teren de cercetare fascinant pentru arheologi. „Lucrul cel mai important pe care am reuşit să-l arătăm este o perspectivă generală (…) asupra vieţii cotidiene”, a rezumat Elisa Cella, arheolog în cadrul Parcului arheologic al Colosseumului.
La nivelul cel mai ridicat al staţiei, o deschidere triunghiulară săpată în sol oferă o perspectivă în contraplonjeu asupra maiestuosului amfiteatru roman.
Salutând „un eveniment istoric şi extraordinar” cu prilejul vizitei sale inaugurale de marţi, primarul Romei, Roberto Gualtieri, a luat apărarea îndelungatelor şi costisitoarelor săpături arheologice, care au paralizat parţial capitala italiană, complicând deplasările rezidenţilor şi a milioanelor de turişti. „Aceste săpături, aceste descoperiri arheologice nu sunt un obstacol”, a spus el, considerând lucrările mai degrabă o ocazie de a scoate la lumină extraordinarul trecut al oraşului…https://hotnews.ro/foto-statia-muzeu-de-la-metroul-din-roma-a-fost-inaugurata-in-apropiere-de-colosseum-exponate-prezentate-la-o-adancime-de-aproape-30-de-metri-2132635