Un mic oraș din nordul extrem al Moldovei este una dintre puținele localități din România care are drumurile asfaltate în proporție de sută la sută. Este vorba despre Săveni, orașul care în ultimul deceniu a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă cu ajutorul fondurilor europene și guvernamentale.
Este foarte greu de găsit o așezare urbană în România, inclusiv în marile orașe, în care toate străzile, inclusiv cele din zonele mărginașe, să fie asfaltate. Ei bine, minunea s-a petrecut într-un orășel de provincie situat în nordul extrem al României, în județul Botoșani. Se numește Săveni și a fost unul dintre cele mai sărace și indezirabile orașe din România, în urmă cu 15 ani. La origini târg, dominat de comerțul evreiesc, în secolul al XIX-lea, Săveniul se conturează în 2025 ca o mare surpriză urbană provincială, cu facilități extraordinare mai ales pentru tinerele familii.
De la târg prosper la ruină apocaliptică post-comunistă
Săveniul este situat la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoșani în partea de nord-est a Câmpiei Moldovei. Așezat la răscrucea unor vechi drumuri comerciale, cele care străbăteau Valea Bașeului și Valea Prutului, Săveniul este atestat prima dată în 1546 în timpul domniei lui Petru Rareș. În anul 1818 devine târg prin hrisovul lui Scarlat Callimachi și dobândește dreptul de a ține 12 iarmaroace anual. În această perioadă, în târg se așează o puternică comunitate evreiască care dezvoltă comerțul și meșteșugurile. Tocmai de aceea, la mijlocul secolului al XIX-lea, Săveniul devine „capitala” Plasei Bașeu.
După 1940, comunitatea evreiască aproape dispare la Săveni iar localitatea devine comună. Abia în 1968 și datorită fabricii de cașcaval care livra marfă la export, Săveniul dobândește statutul de oraș. Cașcavalul de Săveni a rămas un brand și astăzi, recunoscut la nivel european. Cu toate acestea în perioada comunistă vechiul târg decade. După 1990, Săveniul devine aproape un oraș fantomă bântuit de șomaj, maidanezi și sărăcie. Un oraș numai cu numele în care lumea trăia mai rău ca la țară. Tinerii au plecat în valuri, mulți nu s-au mai întors niciodată. Părea un oraș condamnat, fără niciun viitor. Era locul unde puțini români și-ar fi dorit să trăiască. ..https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/locul-din-romania-cu-drumuri-complet-asfaltate-si-2494499.html