EVENIMENT… „Fotbal prin ochii arbitrului” a reunit, într-un dialog deschis, cei mai apreciați arbitri vasluieni, reprezentând atât generațiile trecute, cât și pe cea actuală. Pe lista invitaților s-au aflat nume mari ale arbitrajului, precum fostul mare arbitru Adrian Porumboiu, Ovidiu Artene, cel mai cunoscut arbitru vasluian aflat încă în activitate, Daniel Hulubei, fost arbitru și actual președinte al Comisiei Județene de Arbitri Vaslui, dar și Sebastian Colțescu, primul arbitru român care a depășit pragul de 400 de meciuri în prima ligă, invitat special al evenimentului. Aceștia au vorbit publicului despre experiențele acumulate de-a lungul timpului și au oferit sfaturi celor care își doresc să devină arbitri.
Alături de invitați au fost prezente și autorități locale, primarul Lucian Braniște, și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, care au subliniat importanța susținerii sportului și a inițiativelor dedicate tinerilor. Pe parcursul serii, invitații au povestit întâmplări din culisele fotbalului, dar și episoade amuzante trăite de-a lungul carierei lor de arbitri, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri. Concursul cu faze video, în cadrul căruia participanții au fost provocați să își testeze cunoștințele despre regulile jocului a fost câștigat, surprinzător, de un fotbalist, mijlocașul Vlăduț Mocanu, de la CSM Vaslui. Primii clasați au fost recompensați cu premii, precum cartonașe, fluiere și fanioane. Fostul mare arbitru, Adrian Porumboiu, le-a transmis tinerilor să fie verticali, dacă își doresc să devină arbitri. Tot în cadrul evenimentului a avut loc și festivitatea de premiere a celor mai buni arbitri din județul Vaslui pentru anul 2025. „Mă bucur să văd tineri dornici să devină arbitri. Să fie arbitru nu e un lucru ușor, dar nu este imposibil. Dacă ești imparțial și aplici regulamentul, care e unul și același pentru ambele echipe, e perfect. A fi arbitru este un lucru extraordinar de mare. M-aș bucura enorm ca toată generația, care a început cu Nicolae Rainea, unul dintre cei mai mari arbitri din toate timpurile la nivel mondial, continuând cu cei doi (n.r Ovidiu Artene și Sebastian Colțescu), cu Ovidiu în special, care a ajuns la nivel de Top Class în lume, să fie modele și să aibă continuitate prin voi. Dacă vă place arbitrajul, să fiți verticali”, a declarat Adrian Porumboiu.
„Un arbitru trebuie să fie un om integru”
„Un arbitru trebuie să fie un om integru. Fără integritate nu ne putem gândi la arbitraj. Multă muncă și multă răbdare. Activitatea de arbitraj este un maraton. Începem activitatea acum și culegem roadele foarte târziu. E nevoie de mulți ani de muncă pentru a culege rezultate. Nu aveți nimic de pierdut dacă vă apucați de arbitraj. Activitatea de arbitru te educă din toate punctele de vedere. Trebuie să fii disciplinat, punctual, ordonat. Indiferent la ce ligă arbitrezi, reprezinți persoana la care se uită toată lumea. De când ajunge la stadion, până se termină meciul. Trebuie să fiți un exemplu, astfel încât lumea să aibă încredere în voi”, a declarat Ovidiu Artene.
Colțescu: „Trebuie să respectați valorile județului”
Invitat special, arbitrul Sebastian Colțescu i-a sfătuit pe cei tineri să profite de modelele pe care le au în județ și să le ceară sfaturile. „Aveți modele la nivel de județ, cum ar fi Adrian Porumboiu, Ovidiu Artene, Daniel Hulubei. Profitați de acest lucru, întrebați-i despre arbitraj și învățați din experiența lor. Trebuie să respectați valorile județului, ale țării, valorile internaționale din această activitate. Din păcate, arbitrajul nu este o meserie în România. Este un lucru mai puțin pozitiv în această activitate, dar dacă vrei să fii la nivel de top trebuie să arăți că ești profesionist. Chiar dacă nu ești tratat ca un profesionist, trebuie să te respecți pe tine însuși. Arbitrajul este una dintre cele mai grele activități”, a transmis Sebastian Colțescu.
Lucian Braniște: “Vasluiul trebuie să ajungă acolo unde a fost odată”
„Este o mândrie pentru Vaslui ceea ce a fost odată Vasluiul în fotbal. Este o provocare pentru noi, cei care ne aflăm în administrație, dar și pentru alții, pentru că nu voi fi eu etern primar, să ajungă Vasluiul acolo unde a fost odată. Asta înseamnă că noi toți trebuie să fim atenți la astfel de detalii și să începem să construim. Inițiativa colegei dumneavoastră din arbitraj, împreună cu colegii, de a organiza un astfel de eveniment este una binevenită”, a declarat primarul Lucian Braniște. Evenimentul a fost organizat de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, în parteneriat cu Comisia Județeană de Arbitri, și a marcat lansarea oficială a Școlii de Arbitraj din județul Vaslui.