Proiectul construirii celor 8 km de drum va trece în ședința de azi a guvernului de jalonul aprobării studiului de fezabilitate. Prin urmare, contractul de proiectare și construire poate fi scos la licitație, dar mai întâi va trebui găsită sursa de finanțare.
Pe ordinea de zi a ședinței de azi a guvernului se află și proiectul de hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ,,Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa 1 – Varianta Sud Obiect 4 – Varianta trafic ușor (sector km 0+000 – km 8+185) și penetrație Cartier Dacia”. Cu doar câteva zile în urmă, în răspunsul la interpelarea unui deputat ieșean, ministrul Transporturilor cita Ministerul Finanțelor: „Nu există la momentul actual o sursă de finanțare certă, ci doar o ipotetică posibilitate de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027”.
Proiectul a fost „tras pe dreapta” pentru câteva luni, pe motivul recalculării costului după creșterea TVA cu două procente. Așa cum am relatat, valoarea totală a investiției se ridica astă-vară la 422,74 milioane de lei cu tot cu TVA. După majorarea taxei pe valoarea adăugată, prețul depășește 430 de milioane.
Pe unde va trece varianta de trafic ușor
Varianta este compusă din trei segmente de drum, unul singur fiind de două benzi pe sens, cel dintre rondul de la Uricani și strada Cicoarei (4,75 km). Din acest punct se desprinde legătura spre cartierul Dacia (600 m), care include construirea unui pod care va avea celălalt capăt spre strada Strămoșilor (peste digul de apărare contra inundațiilor).
Al treilea segment (3,42 km) continuă pe strada Cicoarei până la intersecția cu Calea Galata, iar de acolo urmărește traseul străzii Arhitect Ioan Berindei până la intersecția cu șoseaua Nicolina. Pe traseu va mai fi amenajat un sens giratoriu, la intersecția străzii Cicoarei cu strada Sofia Nădejde.
Amintim că proiectul este vechi de aproape 20 de ani, când completa actuala Centură Iași-Sud și varianta Poitiers-Trei Fântâni – care nu a mai fost realizată pe motiv că ar fi devenit o „centură urbană” de trafic greu…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/guvernul-se-indura-si-aproba-costul-variantei-de-trafic-usor-uricani-cicoarei–1821271.html