Vremea se răcește puternic. ANM a actualizat prognoza și anunță ce ne așteaptă de Crăciun și Revelion / Unde va ninge
Temperaturile vor fi blânde și chiar mai ridicate decât este normal în următoarele zile, urmând apoi ca vremea să se răcească semnificativ. Potrivit prognozei meteorologilor, următoarele trei săptămâni vin cu temperaturi sub cele specifice perioadei din calendar și nu este exclus să ningă.
Până la începutul săptămânii viitoare, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, iar vineri, contăm pe temperaturi maxime între 4 și 14 grade. Ulterior însă, un val de aer rece va intra în România începând cu 23 decembrie. Cel mai frig va fi în partea de est a țării, iar precipitații sunt așteptate în zona de sud, a anunțat Elena Mateescu, directoarea executivă a ANM, la Digi24.
„O masă de rece va aborda și zona țării noastre începând de săptămâna viitoare, cu cele mai mari abateri din perspectiva valorilor de temperaturi, care să se apropie de normalul datei din calendar sau chiar să fie ușor sub normele specifice, îndeosebi în partea de est a țării și cu o probabilitate ridicată de a avea precipitații în sudul României”, a anunțat Mateescu.
Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion
De asemenea, din 23 decembrie și chiar pe 24 decembrie, în ajunul sărbătorii Crăciunului, „consemnăm temperaturi apropiate de norme și cu o probabilitate ridicată de a avea precipitații, în special în jumătatea sudică”, a adăugat directoarea ANM.
Potrivit directoarei ANM, săptămâna trecerii în noul an, 29 decembrie – 5 ianuarie, va aduce temperaturi mai coborâte decât cele specifice perioadei în toată țara, dar mai ales în regiunile extracarpatice.
„Nu excludem ca odată cu masa de aer mai rece să vină și mult așteptatul strat de zăpadă, să avem ninsori în special în zona montană, dar și în zonele mai joase de relief din Moldova, Transilvania și nu excludem în Oltenia sau Muntenia apariția acestora. După data de 5 ianuarie, spre jumătatea primei luni a anului 2026, mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale” a mai precizat directoarea ANM….https://hotnews.ro/vremea-se-raceste-puternic-anm-a-actualizat-prognoza-si-anunta-ce-ne-asteapta-de-craciun-si-revelion-unde-va-ninge-2134546