Extern

Premierul Marii Britanii, presat să obţină extrădarea lui Andrew Tate. „Faptul că i se permite să cutreiere liber este un afront la adresa justiţiei”

Prim-ministrul britanic Keir Starmer este presat să folosească o deplasare a lui Andrew Tate în Dubai pentru a obţine extrădarea acestuia în Marea Britanie.

În contextul în care Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani şi autointitulat misogin, urma să participe sâmbătă la o gală de box în Dubai, fosta ministră de interne Priti Patel a amintit că „fraţii Tate se confruntă cu acuzaţii extrem de grave”, iar „prim-ministrul trebuie să solicite autorităţilor din Dubai să-i aresteze când vor veni în vizită şi să-i extrădeze, astfel încât să poată avea loc un proces judiciar adecvat”, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Emily Darlington, deputată laburistă, care a făcut campanie în numele presupuselor victime ale lui Tate, a calificat la rândul ei drept „un afront la adresa justiţiei faptul că fraţilor Tate li se permite să cutreiere liber lumea, în timp ce presupusele lor victime nici măcar nu pot intra pe reţelele de socializare de teama de a fi hărţuite şi de a le fi expuse locaţiile”.

„Prea des vedem în societatea noastră că victimele şi supravieţuitorii sunt cei ale căror vieţi sunt îngrădite, în timp ce agresorii se sustrag justiţiei”, a subliniat ea.

„Guvernul britanic are o oportunitate de aur pentru a-l aresta pe Andrew Tate în Dubai”

Matt Jury, de la McCue Jury and Partners, ce reprezintă patru femei care au intentat un proces civil împotriva lui Tate, l-a îndemnat de asemenea pe premierul Keir Starmer să ia măsuri, atenţionând că „guvernul britanic are o oportunitate de aur în acest weekend pentru a-l aresta pe Andrew Tate în Dubai şi a-l aduce în sfârşit în faţa instanţei în Regatul Unit”.

„Dacă vrei să-i înveţi pe băieţi despre pericolele misoginismului, începe prin a le arăta că există consecinţe”, a adăugat acesta, în contextul în care guvernul britanic a anunţat recent un program de instruire pentru profesori pentru a identifica şi a combate semnele de sexism în sălile de cursuri, în cadrul unei strategii naţionale ce vizează lupta împotriva violenţelor comise asupra femeilor.

Andrew Tate şi fratele său, Tristan, se confruntă cu multiple acuzaţii în Marea Britanie, inclusiv viol, agresiune, trafic de persoane şi proxenetism. Poliţia din Bedfordshire a obţinut un mandat european de arestare împotriva lor, dar a convenit să permită finalizarea mai întâi a unor proceduri judiciare separate în România împotriva lor pentru viol şi trafic de persoane…https://hotnews.ro/premierul-marii-britanii-presat-sa-obtina-extradarea-lui-andrew-tate-faptul-ca-i-se-permite-sa-cutreiere-liber-este-un-afront-la-adresa-justitiei-2135395

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button