IasiMoldova

Executor judecătoresc prins la Iași după ce a delapidat statul cu 100.000 de dolari. Va sta zece ani la „mititica”

Moldovenii nu glumesc când e vorba de banii statului. Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la aproape un deceniu de închisoare pentru că a delapidat echivalentul a 100.000 de dolari. Dat în urmărire internațională, el a fost depistat în România. Imediat după condamnare, autoritățile moldovene au cerut arestarea și extrădarea lui.

Oleg Casian s-a ocupat începând cu 2012, în calitate de executor judecătoresc, de lichidarea Întreprinderii de Stat „Molda”. Printre altele, societatea avea o creanță asupra unei alte firme, Basarabia Nord SA. Datoria plătită de aceasta ar fi trebuit să ajungă în conturile societății aflate în lichidare. Doar că, din cele 2,36 milioane lei moldovenești plătite de Basarabia Nord SA, în conturile „Molda” au ajuns doar 676.000 lei moldovenești, restul făcându-se nevăzuți. Anchetatorii aveau să constate ulterior că 1,69 milioane lei moldovenești, echivalentul a aproximativ 100.000 de dolari, fuseseră delapidați de Casian, care îi folosise în interes propriu. Acesta a fost trimis în judecată pentru „delapidarea averii străine”, infracțiune pentru care, atunci când prejudiciul depășește valoarea a 100 de salarii medii pe economie, Codul Penal moldovean prevede o pedeapsă cu închisoarea pe un termen cuprins între 8 și 15 ani. În România, delapidarea se pedepsește cu cel mult 7 ani de detenție.

 

Executorul judecătoresc a fost condamnat la 9 ani și jumătate de închisoare, interzicându-i-se totodată să-și mai exercite profesia timp de 5 ani. El fusese dat în urmărire internațională și identificat pe teritorul României. Contestația înaintată de Casian la prima sentință de condamnare a fost respinsă de Curtea de Apel Centru din Chișinău, iar imediat autoritățile moldovene au solicitat reținerea inculpatului. Legea penală moldoveană îi acordă lui Casian încă o cale de atac, recursul, dar decizia Curții de Apel este excutorie. Ca urmare, Casian a fost reținut pe 23 noiembrie, la doar patru zile după condamnarea sa în a doua instanță…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/executor-judecatoresc-prins-la-iasi-dupa-ce-a-delapidat-statul-cu-100-000-de-dolari-va-sta-zece-ani-la-mititica–1822365.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button