Local

Impact violent între trei vehicule, la Costești. Două persoane rănite au fost transportate la spital

DRAMATIC… Un accident grav, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a petrecut azi pe DN 24, la Costești. În urma impactului violent dintre vehicule au rezultat două victime, care, după acordarea primului ajutor la fața locului, au fost transportate la spitalul județean de urgență Vaslui. „​Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Costești. ​În eveniment au fost implicate trei autoturisme. Echipajele ISU, sprijinite de o ambulanță SAJ Vaslui, au evaluat și acordat primul ajutor pentru două persoane. Ulterior, ambele victime, conștiente, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vaslui”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Polițiștii au venit la locul accidentului și au efectuat cercetări, pentru a stabili circumstanțele, dar ei cauzele accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button