BacauMoldova

Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Bacău. Două persoane au suferit arsuri

O explozie urmată de un incendiu a avut loc joi, 25 decembrie, într-un bloc din Onești, județul Bacău. Două persoane au suferit arsuri.

Potrivit Bacău.net, în jurul orei 23:50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost anunțat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, despre producerea unei explozii urmată de incendiu, în municipiul Onești, strada Păcii.

La fața locului au ajuns două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o ambulanţă SMURD și o autospecială pentru salvare de la înălţime. Totodată, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău s-a deplasat un echipaj.

Pompierii au constatat că evenimentul s-a produs la un apartament situat la primul etaj al unui bloc de trei etaje.

De asemenea, două persoane, o femeie și un bărbat în vârstă de 31 de ani, s-au autoevacuat și au suferit arsuri de diferite grade pe aproximativ două treimi din suprafața corpului.

Acestea au fost transportate de echipajul SMURD și echipajul SAJ la spital. Incendiul a fost lichidat la scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenție.

De menţionat este faptul că, nu a fost necesară evacuarea blocului, iar structura de rezisteța a imobilului nu a fost afectată…https://adevarul.ro/stiri-locale/bacau/explozie-urmata-de-un-incendiu-intr-un-bloc-din-2496802.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button