IasiMoldova

Codul de vânt continuă să creeze probleme în Iași: drum blocat la Hlincea și copac prăbușit peste o mașină

Traficul a fost blocat temporar la intrarea în localitatea Hlincea, dinspre Târgul de Cherestea, după ce mai mulți copaci au fost doborâți de vânt pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, care acționează pentru degajarea drumului și reluarea circulației în condiții de sigura

Intervenția vine în contextul intensificărilor de vânt din ultimele ore, care au provocat mai multe situații de urgență în municipiul Iași și în zonele limitrofe. Echipajele de intervenție taie și îndepărtează arborii căzuți, iar participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile autorităților.

 

Tot din cauza vântului puternic, un alt incident a avut loc în municipiul Iași, pe strada Vasile Lupu, unde un arbore s-a prăbușit peste un autoturism. Pompierii militari ieșeni au intervenit prompt cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, încadrată cu cinci militari.

 

Echipajul a acționat pentru degajarea arborelui și asigurarea zonei, astfel încât să fie eliminat orice pericol pentru trafic și bunuri. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar misiunea este în continuare în dinamică. Autoritățile recomandă populației să evite deplasările inutile pe durata manifestării fenomenelor meteo periculoase și să anunțe imediat situațiile de urgență la 112…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/codul-de-vant-continua-sa-creeze-probleme-in-iasi-drum-blocat-la-hlincea-si-copac-prabusit-peste-o-masina–1823398.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button