Incident șocant la un priveghi în Bicaz-Neamț. Casa a luat foc, iar rudele mortului s-au salvat după ce au spart geamurile
Patru victime au fost transportate la spital. Persoana decedată, un bărbat de 72 de ani, nu a putut fi scoasă din imobil, trupul carbonizat fiind găsit de pompieri.
Pompierii din Neamţ au fost chemaţi, în noaptea de miercuri spre joi, să stingă un incendiu care a izbucnit în oraşul Bicaz, într-o locuinţă unde avea loc un priveghi. Mai multe persoane au ieşit din locuinţă, unele dintre ele spărgând geamurile şi au suferit arsuri.
”La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o generalizat la locuinţa şi anexele gospodăreşti, existând posibilitatea propagării la gospodăriile vecine. Echipajul SMURD şi echipajul de la SAJ Bicaz au acordat îngrijiri medicale şi ulterior au transportat la spital 4 persoane (cu intoxicaţie cu fum, arsuri şi tîieturi la mâini şi picioare, care au apărut în timp ce se evacuau din locuinţă, pe ferestre)”, au mai anunţat pompierii, scrie News.
Potrivit acestora, corpul carbonizat al lui unui bărbat în vârstă de 72 de ani, a fost găsit într-o camera a locuinţei.
”Decesul acestuia a survenit la data de 30.12.2025, iar anterior incendiului, familia a desfăşurat activităţi de priveghi în locuinţă. Pagubele înregistrate în urma incendiului au fost însemnate, respectiv: casa de locuit şi anexele gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, bunurile din interior (mobilier, electrocasnice, articole vestimentare) şi documentele de proprietate şi identitate”, a mai transmis ISU Neamţ…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/incident-socant-la-un-priveghi-in-bicaz-neamt-2497914.html