SUA au atacat Venezuela. Explozii puternice în Caracas. Reacția Rusiei și a altor state
Explozii puternice și avioane zburând la joasă altitudine au fost semnalate în capitala venezueleană Caracas sâmbătă dimineață, iar zona de sud a orașului, în apropierea unei importante baze militare, a rămas fără electricitate, relatează Reuters și CNN. SUA au confirmat că au efectuat „atacuri la scară largă” asupra Venezuelei, iar liderul venezuelean Nicolas Maduro şi soţia sa au fost capturaţi. Guvernul venezuelean a acuzat SUA că încearcă să „preia controlul” asupra resurselor țării. Trump a avertizat în repetate rânduri posibilitatea unor atacuri terestre împotriva Venezuelei, al cărei guvern îl acuză că inundă SUA cu droguri și membri ai bandelor.
Rubio nu anticipează nicio altă acțiune în Venezuela, conform unui senator american
Secretarul de Stat al Statelor Unite, Marco Rubio, nu anticipează nicio altă acțiune împotriva Venezuelei în urma capturării lui Nicolás Maduro, a declarat un senator republican, citat de BBC.
Mike Lee a confirmat arestarea președintelui venezuelean Maduro în urma unei convorbiri telefonice cu Rubio.
„El (Rubio) nu anticipează nicio altă acțiune în Venezuela acum că Maduro se află în custodia SUA”, a spus senatorul Lee.
Lee a adaugat că atacurile americane au fost „desfășurate pentru a-i proteja și apăra pe cei care execută mandatul de arestare”.
Anterior, Lee a declarat într-o postare pe X: „Aștept cu nerăbdare să aflu ce, dacă există ceva, ar putea justifica constituțional această acțiune în absența unei declarații de război sau a unei autorizații pentru utilizarea forței militare.”
Ministerul german de Externe a transmis pentru Reuters că urmărește situația din Venezuela „cu mare îngrijorare”, că este în „contact strâns” cu ambasada din Caracas și că o echipă de criză se va întruni pentru discuții.
Ministrul venezuelean al Apărării: Ne-au atacat, dar nu ne vor supune
Ministrul Apărării din Venezuela a anunțat o desfășurare imediată a forțelor militare în toată țara. Vorbind în spaniolă într-o intervenție video, Vladimir Padrino López a cerut „un front unit de rezistență în fața celei mai grave agresiuni” împotriva Venezuelei, adăugând că țara respectă „ordinele lui Maduro” de a desfășura toate forțele armate.
„Ne-au atacat, dar nu ne vor supune”, a spus ministrul apărării, citat de BBC.
Secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că președintele venezuelean Nicolas Maduro, care a fost capturat de forțele speciale americane sâmbătă dimineața, „va fi în sfârșit judecat pentru crimele sale”, scrie Reuters.
Prima reacție a Rusiei
Rusia a reacționat prin Ministerul de Externe, conform Reuters: „Reafirmăm solidaritatea noastră cu poporul venezuelean și sprijinul nostru pentru politica conducătorilor săi, de apărare a intereselor naționale și a suveranității țării”.
Când a decis Trump atacarea Venezuelei
Senatori democrați au condamnat atacurile aeriene asupra teritoriului venezuelean ordonate de președintele american Donald Trump și au avertizat că nu există niciun motiv pentru a începe un război cu țara latino-americană, scrie EFE.
„Acest război este ilegal. Este rușinos că am trecut de la a fi polițiștii lumii la a fi agresorii lumii în mai puțin de un an”, a scris pe platforma X senatorul democrat din Arizona Ruben Gallego.
Guvernul președintelui Nicolas Maduro a denunțat atacurile americane de sâmbătă asupra unor puncte civile și militare din mai multe state și din capitala țării, Caracas.
CBS și Fox News au relatat că președintele american a ordonat atacurile aeriene pe teritoriul venezuelean cu câteva zile în urmă, potrivit a doi oficiali americani care au vorbit cu posturile de televiziune…https://hotnews.ro/video-explozii-puternice-si-coloane-de-fum-in-capitala-venezuelei-caracas-parti-ale-orasului-au-ramas-fara-electricitate-2142820