Munteanu va semna cu DC United, după ce va efectua vizita medicală în Elveția
TRANSFER… Vasluianul Louis Munteanu face pasul spre DC United, una dintre echipele importante din Major League Soccer (MLS). Transferul la DC United este ca și făcut, marți, 6 ianuarie, va face vizita medicală în Elveția, iar apoi va pleca în America unde se va alătura noilor săi coechipieri.
În sezonul trecut, Louis Munteanu a devenit golgheterul SuperLigii, cu 23 de goluri marcate și spera să o părăsească pe CFR Cluj și să joace într-un campionat important din Europa. A avut oferte din Franța, Spania și Olanda, dar clujenii n-au fost mulțumiți de oferta primită. Luna trecută, oficialii DC United, echipa din capitala SUA, au venit la Cluj și l-au urmărit pe atacantul CFR-ului, arătând că și-l doresc cu adevărat. Americanii vor plăti celor de la CFR Cluj nu mai puțin de 5,9 milioane de euro sumă fixă, iar alte 2,55 milioane pot fi virate sub formă de bonusuri de performanță. De asemenea, ardelenii au păstrat și un procent de 35% dintr-un eventual transfer. Zilele trecute, presa din Egipt a scris că Al-Ahly Cairo s-a aflat și ea în cursa pentru serviciile lui Munteanu, însă a intrat mult prea târziu.