SPORT

Șase bârlădeni, în lotul României pentru Campionatul European

VALOROȘI… Echipa națională de rugby a României începe pregătirea pentru Campionatul European 2026 cu un stagiu la INSEP Paris, Franța. Primele meciuri internaționale pentru anul 2026, în calendarul Stejarilor, sunt programate în luna februarie. Din lotul României fac parte nu mai puțin de șase bârlădeni.

Este vorba despre Vasile Bălan (linia I, Steaua București), Ștefan Iancu (Linia a II-a, USV Timișoara), Toma Mîrzac (mijlocaș la grămadă, Știința Baia Mare), Rareș Mîrzac (mijlocaș la grămadă, Rapid București), Alexandru Bucur (centru, USV Timișoara) și Ovidiu Neagu (fundaș, USV Timișoara). Stagiul va avea loc între 9 – 22 ianuarie, după care jucătorii vor reveni în țară, se vor pregăti o săptămână la echipele lor de club, apoi se vor reuni la București, pentru primul meci al Campionatului European,  cel cu Germania. Pentru stagiul din Franța au fost convocați 34 de jucători, 18 înaintași și 16 jucători de treisferturi. România va avea exact aceleași adversare ca și în ediția din 2025 a Campionatului European, atunci când competiția europeană a servit și drept criteriu de calificare pentru Cupa Mondială Australia 2027. Diferența este că, de această dată, Stejarii vor inversa locurile de disputare a meciurilor. Astfel, vom debuta în deplasare, cu Germania, pe 8 februarie, după care vom juca acasă cu Belgia, 15 februarie. Grupa se va încheia cu o deplasare în Portugalia, programată pentru 22 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button