Local

Acordul Mercosur care a declanșat cele mai violente proteste ale fermierilor din Europa, măsurat și cântărit de parlamentarii vasluieni. USR spune că va curge lapte și miere, în timp ce suveraniștii anunță apocalipsa agriculturii. PSD Vaslui a spus “CIP”

POLITICIENII LA RAPORT… Acordul Uniunii Europene și statele Mercosur aprinde și mai tare spiritele în România, după ce Europa a fiert la propriu. Fermierii au protestat în toate marile capitale europene, la Paris, Bruxelles, Roma, etc și parcă nimeni din Parlamentul UE nu are urechi să audă. Acordul a fost votat de țările europene, membre UE și România firește că a fost de acord ca fermierii din America de Sud (statele Mercosur) să exporte produse agricole în UE, fără nici un fel de taxă vamală, punându-i în ofsaid pe fermierii europeni care trebuie să producă hrană sănătoasă, fără plante modificate generic, cu limită la folosirea pesticidelor și insecticidelor și impozite plătite în funcție de amprenta de carbon. Mărfurile care vor invada Europa nici pe departe nu respectă aceste condiții și iată cum singuri ne creăm o concurență neloială la noi în casă, cu mâinile politicienilor. Acordul se va semna în cadrul oficial, pe 17 ianuarie 2025, în Paraguay și în scurt timp va fi ratificat de Parlamentul European și apoi de parlamentele naționale. Atenție, țările UE, prin ambasadorii săi au semnat acest acord, deci acesta devine funcțional, ratificare sa e ca și cum la o lege nouă trebuie să-i faci normele. Ieri, ziarul nostru a publicat opiniile fermierilor din Vaslui, astăzi vedem ce spun parlamentarii. Am discutat cu trei dintre ei, cu Ana Rinder de la PSD, Laura Gherasim de la AUR și cu Cătălin Mândru, senator USR. Ne-am fi dorit să avem un punct de vedere și de la PNL. În acest sens l-am contactat pe deputatul Andrei Teslariu, însă acesta nu a dorit să trimită nici un punct de vedere. De la UDMR am fi putut să avem o poziție oficială a partidului de la deputata Kantor Boglarka, însă această refuză să vină la Vaslui, nu mai vorbim de dialog cu presa locală, iar de la parlamentarii Partidului Republican, Cristian Bem sau Raisa Enachi nu avem nicio o cale de comunicare, fiindcă aceștia au un fel ciudat de a interacționa cu cu comunitatea care le-a dat votul.

Prin vocea Laurei Gherasim, poziționare AUR este una tranșantă. Aceștia sunt în ton cu fermierii din Vaslui, din România, dar și cu cei care protestează violent în Europa. Consideră că “această decizie reprezintă o lovitură la adresa suveranității alimentare a României și un act de iresponsabilitate față de zonele rurale deja vulnerabile”. Laura Gherasim mai spune că “De la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, fermierul român a plecat în cursă cu un handicap: sprijin mai mic (n.r. subvenție) decât în alte țări occidentale, birocrație sufocantă și o lipsă cronică de strategie pentru viitorul agriculturii. În loc să recuperăm diferența, statul a tolerat degradarea lanțului intern”. De altfel, AUR consideră că “vrăjeala” cum că și noi vom exporta mărfuri în America de Sud nu ține: «Propaganda „pompieristică” despre exporturi miraculoase către Mercosur nu ține loc de realitate. România nu poate exporta promisiuni. Vrem cifre concrete și mecanisme: ce exportăm, în ce cantități, cu ce capacități reale și în ce termen». Cei din USR, care prin ministrul de Externe (Oana Țoiu) au susținut semnarea acordului, spun că acest lucru e nemaipomenit. Cătălin Mândru, senator USR de Vaslui spune că: “Pentru economia României, acest acord înseamnă porți deschise către o piață de peste 250 de milioane de oameni. Industria auto, echipamentele industriale, tehnologia și producția românească vor putea intra în aceste țări fără taxele vamale uriașe de până la 35% care există astăzi. Asta înseamnă mai multe comenzi, mai multe locuri de muncă și mai mulți bani care rămân în țară”. Cât despre problemele invocate de fermieri, useriștii spun clar: “UE și România câștigă acces la materii prime și lanțuri de aprovizionare mai sigure, într-o lume tot mai instabilă. Asta contează și pentru marile companii, dar și pentru micile afaceri care au nevoie de prețuri previzibile și de piețe stabile”. Opinia omului Cătălin Mândru rezonează cu a șefilor săi de partid și spune că înțelege teama fermierilor din Vaslui, dar îi asigură că totul este făcut corect și sigur: «Știu că pentru mulți fermieri din județ și din țară acest acord stârnește teamă, însă el are plase de siguranță. Importurile vor fi limitate cantitativ, iar dacă ele cresc prea mult și afectează piața, există clauze de salvgardare – o adevărată „frână de mână” care poate fi trasă imediat pentru ca fermierii noștri să fie protejați». PSD prin vocea ministrului Agriculturii a spus clar premierului Bolojan ca ambasadorii UR ai României să nu voteze acest acord. Măcar dacă s-ar fi abținut, acordul ar fi căzut la vot, însă acum totul merge înainte. Ana Rinder, singurul parlamentar PSD din județ pe care am reușit să-l contactăm, ne-a explicat că atunci când acest acord va fi ratificat în Parlamentul Românie va avea și aceasta o poziție clară, fiindcă va trebuie să voteze cum îi dictează conștiința. Până atunci va merge pe mâna ministrului Florin Ionuț Barbu care este și poziția PSD. 

Laura Gherasim de la AUR, tună și fulgeră. Consideră că România prin Bolojan și ministrul de externe, Oana Țoiu, s-au vândut, mai ales că votul țării noastre a fost unul de aur

Laurei Gherasim

«Semnarea de către decidenții politici români a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, din punctul de vedere al intereselor României, este dăunătoare pentru agricultura românească și, în mod special, pentru județe agricole cum este și Vasluiul, care trăiește în mare măsură din munca fermierilor, a micilor producători și a asociațiilor agricole de familie. Sunt oameni care respectă reguli stricte de sănătate alimentară impuse de Uniunea Europeană, suportă costuri ridicate și se luptă zilnic să rămână competitivi și să ofere produse de calitate bună. Acordul Mercosur deschide larg piața românească pentru produse agricole din afara Uniunii Europene, obținute în condiții care nu respectă standardele impuse fermierilor noștri, creând o concurență neloială care va lovi direct în agricultura locală.

Acceptarea acestui acord înseamnă condamnarea fermierilor la pierderi, falimente și abandonarea terenurilor agricole. În loc să sprijine producția autohtonă și să investească în securitatea alimentară, Guvernul României a ales să sacrifice interesele românilor pentru un acord negociat fără consultarea reală a celor afectați în mod direct, a agricultorilor români.

Consider că această decizie reprezintă o lovitură la adresa suveranității alimentare a României și un act de iresponsabilitate față de zonele rurale deja vulnerabile. România avea posibilitatea să își apere interesele în cadrul Uniunii Europene și să spună „NU” unui acord care distruge agricultura națională.

De la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, fermierul român a plecat în cursă cu un handicap: sprijin mai mic (n.r. subvenție) decât în alte țări occidentale, birocrație sufocantă și o lipsă cronică de strategie pentru viitorul agriculturii. În loc să recuperăm diferența, statul a tolerat degradarea lanțului intern: capacitate redusă de producție la inputuri, dependență de importuri scumpe, iar fermierul a ajuns prins între două capcane: export de materie primă la preț mic și vânzare către procesatori pe marje strânse.

În acest context, acordul UE-Mercosur riscă să fie lovitura finală. Nu poți cere fermierilor să concureze cu importuri mai ieftine, când ei au deja costuri uriașe de înființare, secetă recurentă și prețuri de vânzare adesea sub presiune. Dacă mai adaugi un nou val de concurență pe produse sensibile, rezultatul este previzibil: ferme în genunchi, investiții blocate, sate golite.

Propaganda „pompieristică” despre exporturi miraculoase către Mercosur nu ține loc de realitate. România nu poate exporta promisiuni. Vrem cifre concrete și mecanisme: ce exportăm, în ce cantități, cu ce capacități reale și în ce termen. Fără strategie, fără misiuni economice care să deschidă piețe și fără un audit public periodic, „exportăm mai mult” rămâne doar o vorbă. Suntem țară preponderent agricolă și exporturile noastre de grâne și animale vor fi decimate de prețurile mici cu care va importa UE din spațiul Mercosur.

Iar ideea că „există limite” la importuri nu valorează nimic fără coerciție, control strict și resurse reale. Am văzut deja cum, atunci când statul nu controlează ferm (importuri din Ucraina), pe hârtie totul arată perfect, iar în teren apar derapaje. Limitele fără verificare sunt doar cerneală folosită ineficient. În final, plătește familia românească: prin risc crescut pentru securitatea alimentară, prin dependență de producători externi și prin dispariția fermelor care țin în viață satul românesc”, a declarat Laura Gherasim de la AUR. 

Senatorul USR e pe invers. Cătălin Mândru spune că de progres se tem doar necunoscătorii, iar cu privire la îngrijorările fermierilor, acesta consideră că există în acordul Mercosur există o “plasă de siguranță”  

Cătălin Mândru

«Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur este discutat astăzi cu multă emoție și este firesc să fie așa. La fel de firesc este ca aceste discuții să nu se poarte într-o logică națională egocentrică. Atunci când vorbim despre agricultură, vorbim despre truda fermierilor noștri și despre comunități întregi care depind de acest sector. Tocmai de aceea e important să ne amintim că acest acord nu a apărut peste noapte, ci e rezultatul a 25 de ani de negocieri, analize, corecții și condiții impuse de Uniunea Europeană.

Contrar multor opinii, România nu a fost un spectator pasiv. Votul acordat de țara noastră este rezultatul unor negocieri favorabile, menite să protejeze fermierii români, sectoarele vulnerabile și interesele strategice ale economiei noastre.

Mai mult, suntem parte dintr-o Uniune de state care negociază împreună și care și-a asumat proiecte politice, economice și de securitate comune. Asta înseamnă că nu intrăm singuri într-o piață globală, ci cu reguli, cu plase de siguranță și cu putere de negociere.

Pentru economia României, acest acord înseamnă porți deschise către o piață de peste 250 de milioane de oameni. Industria auto, echipamentele industriale, tehnologia și producția românească vor putea intra în aceste țări fără taxele vamale uriașe de până la 35% care există astăzi. Asta înseamnă mai multe comenzi, mai multe locuri de muncă și mai mulți bani care rămân în țară.

În același timp, UE și România cîștigă acces la materii prime și lanțuri de aprovizionare mai sigure, într-o lume tot mai instabilă. Asta contează și pentru marile companii, dar și pentru micile afaceri care au nevoie de prețuri previzibile și de piețe stabile.

Știu că pentru mulți fermieri din județ și din țară acest acord stârnește teamă, însă el are plase de siguranță. Importurile vor fi limitate cantitativ, iar dacă ele cresc prea mult și afectează piața, există clauze de salvgardare – o adevărată „frână de mână” care poate fi trasă imediat pentru ca fermierii noștri să fie protejați.

România are de cîștigat atunci când își apără interesele și negociază în favoarea sa. Sunt sigur că vom vedea rezultate pozitive pentru economia țării noastre», spune Cătălin Mândru – senator USR. 

Deputatul PSD, Ana Rinder, așteaptă ca acordul UE-Mercosur să fie ratificat Parlamentul Românie și atunci șe va pronunța, însă aceasta îl susține în totalitate pe ministrului Agriculturii, care public a anunțat că a recomandat premierului ca România să nu voteze la Bruxelles acordul

Ana Rinder

ÎN AȘTEPTARE… Răspunsul Anei Rinder a fost unul simplu. Aceasta ne-a spus că evident cunoaște subiectul și este îngrijorată mai ales că ministrul PSD al Agriculturii a avut o poziție tranșantă împotriva acestui acord, dar a spus că preferă să nu discute acum despre acest acord, fiindcă nu este domeniul ei de expertiză. Cei drept așa și este, aceasta activează în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților. De aceia am și încercat să stăm de vorbă cu senatoarea Victoria Stoiciu, cât și cu Adrian Solomon, însă aceștia nu au fost de găsit. Iată ce spune celălalt parlamentar PSD. “Decizia privind votul meu în Parlament referitor la ratificarea Acordului comercial UE-Mercosur va fi luată în momentul în care Parlamentul European va transmite Parlamentului României forma finală a acestui acord. Procedura de aprobare presupune, în mod firesc, semnarea documentului, ratificarea sa în Parlamentul European și, ulterior, ratificarea în Parlamentul României. Un lucru este însă cert: votul meu va fi exprimat în interesul economiei României, al fermierilor români și, totodată, al consumatorilor români.Există încă timp pentru reflecție, deoarece nu este o decizie ușoară”, a spus Ana Rinder.

3 comentarii

  1. Gargară de doi bani din partea aur și PSD,ca dintotdeauna,prinde bine la analfabeții funcționali,e clar că avem de câștigat atât timp cât ne vom putea susține și dezvolta industria,din industrie se trăiește decent,din agricultură trăiesc bine cei care arendează pământul celor năpăstuiți de soartă, adică a țăranilor români, restul sunt povești ale politicienilor suveranisti, căci fără industrie ajungem la sapă de lemn, până și răposatul și-a dat seama de lucrul ăsta

    1. Bolnavule, ce industrie vizezi tu , ești dus cu pluta. Bolt înseamă industrie și economie funcționala! Bugetari și evazioniști Bolt, asta e industrie după mintea ta🤦

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button