Curtea de Apel Bacău a decis miercuri, 14 ianuarie, condamnarea la 8 ani de închisoare a procurorului Daniel Bosînceanu, pentru viol în formă continuată la adresa fetei unor cunoscuți. Decizia instanței nu este definitivă. La data faptelor, Bosînceanu era prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, Iași.
Fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, județul Iași, Daniel Bosînceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General, în vara anului 2024.
Victima avea 15 ani
Inițial, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a clasat dosarul. Motivul clasării a fost acela că victima de 15 ani a depus plângerea prea târziu, potrivit ordonanței de clasare, consultate de HotNews.
Soluția de clasare a fost infirmată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ancheta fiind preluată de procurorul Marcel Sandu din cadrul PICCJ. Și s-a ajuns în instanță.
Sentința Curții de Apel
Judecătorii Curții de Apel Bacău au decis miercuri, 14 ianuarie 2026:
„Condamnă pe inculpatul Bosînceanu Constantin Daniel la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. În baza art. 67, alin.1 C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin.1, lit. a), b) Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Ce spun procurorii că s-a întâmplat
Procurorul Bosînceanu a fost acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și prin amenințarea cu moartea, să întrețină raporturi sexuale.
Faptele s-au petrecut, potrivit procurorilor, în perioada septembrie 2015-iunie 2017, într-un apartament din orașul Iași și în autoturismul bărbatului.
Victima avea 15 ani în momentul în care procurorul a început să o abuzeze sexual. Era fiica unei familii cu care magistratul avea o relație apropiată, botezându-le un alt copil, potrivit site-ului Dezvăluirea. ..https://hotnews.ro/8-ani-de-inchisoare-pentru-un-procuror-din-iasi-dupa-ce-initial-superiorii-sai-inchisesera-cazul-pe-motiv-ca-victima-violului-o-eleva-in-clasa-a-noua-a-depus-prea-tarziu-plangerea-2149770